Sport

FOTBAL Liga a III-a. Corviniștii încep în forță! Cu cine joacă meciuri amicale

Calificată matematic în etapa a doua din actualul campionat al ligii a III-a, adică în play-off, după un parcurs fără probleme, fiind neînvinsă, echipa CS Corvinul Hunedoara (foto) se pre­gă­tește de partea dificilă a competiției și pentru promovarea pe scena secundă a fotbalului românesc.

Se stabilesc și titularii
Staff-ul tehnic, condus de antrenorul Florin Maxim (foto), a stabilit partidele amicale pe care formația hunedoreană le va disputa în perioada de pregătire. După reuniunea lotului și după tradiționala perioadă de adaptare la efort, se vor disputa o serie de partide amicale care vor stabili și titularii care vor juca în returul de campionat și în jocurile din play-off.
Astfel, pe 27 ianuarie, hunedorenii vor juca în compania celor de la Viitorul Tg. Jiu, după care este programată întâlnirea cu Poli Timișoara, în 1 februarie. Pe 7 februarie CS Hunedoara va întâlni formația CSM Reșița și apoi va juca pe 10 februarie cu CS Minerul Ocna Dej. În 15 februarie este programată partida cu Șoimii Lipova, iar pe 18 februarie un al meci tare, cu FC Bihor (una dintre pretendente la promovare din seria a X-a din Liga a III-a) sau cu Crișul Chișineu Criș, în funcție de alte decizii de moment ale partenerilor de joc. Până la reluarea campionatului, care este programată pe data de 11 martie, hunedorenii vor mai disputa partide amicale cu CSC Ghiroda sau Progresul Pecica (pe data de 21 februarie), apoi cu Phoenix Buziaș (pe 24 februarie) și returul cu CSM Reșița (pe data de 01 martie).
Să notăm că echipa CS Corvinul Hunedoara 1921 a încheiat prima parte a campionatului având un palmares re­du­tabil: 14 victorii și o remiză, fără înfrân­ge­re, cu 52 de goluri marcate și doar 9 pri­mite în cele 15 partide disputate.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura