Sport

Fotbal, Liga a III-a: Cetate Deva… câştigă la Cugir

Nicolae Gavrea

Sâmbătă, devenii au câştigat în deplasare la Metalurgistul Cugir, singura echipă rămasă neînvinsă în retur, astfel că devenii au reuşit neaşteptat două victorii la rând, în faţa a două dintre pretendentele la promovare, Dumbrăviţa şi Cugir.

În minutul 52, tabela de marcaj arăta 0 – 3 în favoarea LPS Cetate Deva, prin golurile reuşite de Dina (min.6), Mărmăneanu (min.48) şi Lupu (min.52), gazdele reuşind să înscrie două goluri într-un minut prin Adrian Cîrstean şi Robert Dicu, dar fără a ajunge să egaleze situaţia de pe tabelă.
Echipa din Deva a avut şi doi jucători eliminaţi pe final de joc. Mai întâi nou intratul Andile a văzut două cartonaşe galbene în al treilea minut de prelungiri, apoi Bărâcă a încasat roşu direct după încheierea partidei, pentru bucuria arătată în faţa băncii de rezerve a gazdelor.
„Am făcut un joc foarte bun la Cugir. Din nou am primit două goluri undeva înspre minutul 90, dar de data aceasta am obţinut toate cele trei puncte. Diferenţa s-a făcut la grup, prin determinarea arătată de băieţi. De când am venit la echipă, am lucrat foarte mult la pregătirea fizică şi am reuşit în ultima săptămână, de la victoria cu Dumbrăviţa, să mai aducem o gură de aer proaspăt în privinţa aceasta. Miercuri jucăm acasă un meci foarte important cu Galda. Am văzut că şi contracandidatele au obţinut victorii în această etapă, dar ne interesează mai puţin, important e să câştigăm noi”, a declarat imediat după meci Ciprian Luca, antrenorul echipei devene.
Cetate Raţ – Kelemen, Radak, Bărâcă, Dina, Roşie – Boldea, Mărmăneanu, Tegbo – Muscă (25 Cocan, 70 Mirică), Lupu (89 Andile). Rezerve: Apostol – Jude, Pascu, Cuibari. Antrenor, Ciprian Luca.

One thought on “Fotbal, Liga a III-a: Cetate Deva… câştigă la Cugir

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura