Sport

Fotbal, Liga a II-a. Vlad Tudorache, reprimit în lotul Energeticianului

Vlad Tudorache reactioneaza dupa inscrierea unui gol, in meciul de fotbal dintre ACS Poli Timisoara si ACS Energeticianul, din Liga a 2-a, didputat pe terenul Electrica din Timisoara, sambata, 20 aprilie 2019. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAX FOTO

Nicolae Gavrea

Vlad Tudorache (în centrul imaginii), în vârstă de 24 de ani, a dat replica pe teren, după ce a fost reprimit în lotul Energeticianului şi a redevenit om de bază al echipei după instalarea lui Viorel Tănase pe banca tehnică.

Mijlocaşul care, la nevoie, a jucat şi fundaş dreapta, a prins gustul golului în ultimele două etape şi a depăşit momentele dificile prin care a trecut, când s-a antrenat de multe ori singur, dar şi cu sprijinul tatălui său, Marin Tudorache.
În partida cu UTA, Vlad Tudorache a deschis scorul în minutul 4 cu un eurogol şi a mai avut câteva situaţii bune de a marca. ”Păcat că echipa nu a câştigat, pentru ca golul lui Vlad să aibă o mai mare valoare. L-am încurajat şi i-am spus că orice fotbalist trece prin momente grele şi că drumul spre marea performanţă este presărat cu obstacole şi greutăţi care trebuie depăşite şi care pe viitor vor contribui la formarea lui ca jucător profesionist”, a explicat Marin Tudorache, tatăl lui Vlad.
Cu patru goluri marcate, Vlad Tudorache e al doilea golgheter al echipei Energeticianul în acest sezon, la egalitate cu Cosmin Ionică, şi după Vlad Rusu, care are 11 goluri. Tudorache are 21 de apariţii în acest sezon pentru echipa de la Petroşani, în 17 dintre ele începând ca titular.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura