Sport

FOTBAL, Liga a II-a. Energeticianul a urcat în clasament şi joacă la Tg Jiu pentru victorie

Echipa care evoluează în Valea Jiului, Energeticianul, a cunoscut din nou gustul succesului. În etapa a 16-a de campionat, formaţia din Petroşani a învins pe teren propriu pe CS Baloteşti, penultima clasată, cu scorul de 3 – 0.

Cadou de ziua lui, o victorie
Deşi a controlat în permanenţă jocul, echipa pregătită de Bogdan Andone a deschis scorul în ultimul minut al reprizei întâi. Partea secundă a adus alte două goluri pentru energeticieni: primul a fost reuşit de Cioiu, inspirat introdus pe teren, care la prima sa acţiune de atac a finalizat cu o minge trimisă plasat pe lângă portar iar cel de al doilea a fost înscris de Enache, vârful din Valea Jiului fiind şi cel care a închis tabela, cu un şut puternic cu care l-a învins pe portarul oaspete.
Sâmbătă, ACS Energeticianul va juca un meci al orgoliilor la Târgu Jiu, cu Pandurii. “Nimic nu este imposibil. Important este ca noi să câştigăm cât mai multe meciuri, iar din iarnă vom vedea ce şanse avem la promovare. Mi-aş dori ca de ziua mea să primesc o victorie din partea echipei în meciul de sâmbătă cu Pandurii Târgu Jiu””, a spus Dănuţ Perjă, managerul clubului ACS Energeticianul.
Clubul Pensionarilor din Cartierul Aeroport Petroşani face înscrieri pentru partida de campionat din Liga a II-a la fotbal dintre Pandurii Târgu Jiu şi ACS Energeticianul. Plecarea va fi sâmbătă dimineaţa de la ora 8:30. „Cei de la club ne ajută cu transportul, ne asigură o masă după meci, plus biletele de intrare la meci. Totul cu ajutorul domnului Nicolae Sarcină”, a spus Nuţu Jurca, liderul pensionarilor. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura