<

Fotbal în weekend

25 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Liga a II-a: ACS Energeticianul joacă cu Academica Clinceni
Mâine, sâmbătă, de la ora 11:00, echipa din Valea Jiului, ACS Energeticianul, primeşte replica jucătorilor de la Academica Clinceni, în cadrul etapei a XIV-a din Liga a II-a. ACS Energeticianul, care are ca obiectiv promovarea, este neînvinsă de patru etape, situându-se acum pe locul 9, cu un total de 21 puncte acumulate.
Energeticienii pregătiţi de Bogdan Andone au înregistrat în ultima etapă un egal excelent la UTA, în timp ce Academica a suferit o înfrângere, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa celor de la Chindia Târgovişte şi a coborât pe treapta a treia a podiumului cu 27 de puncte. Liderul este acum Sportul Snagov (30 de puncte) care joacă la Chindia Târgovişte pentru o victorie. ACS Energeticianul are şansa unei victorii şi dacă o va obţine poate să mai spere la promovare. Este posibil ca la acest meci să revină pe teren şi jucătorii Energeticianului, Vlad Rusu şi Viorel Nicoară, indisponibili mai multă vreme din cauza unor accidentări.

Liga a III-a: Meciuri grele pentru echipele hunedorene
Etapa a X-a din campionatul Ligii a treia programează meciuri dificile pentru ambele formaţii din judeţul Hunedoara care evoluează în seria a IV-a. CNS Cetate Deva, care nu trece printr-o situaţie deloc fericită, va juca astăzi, cu începere de la ora 15.00, pe Stadionul “Cetate”, cu echipa FC Avrig. Devenii au nevoie de un rezultat bun, o victorie care să îi urce în clasament, ei fiind acum pe locul 13, în zona retrogradabilă.
De la aceeaşi oră 15:00 va juca şi cealaltă reprezentantă a judeţului nostru, CS Hunedoara, urmând a evolua în deplasare, pe terenul celor de la ACS Dumbrăviţa. Hunedorenii pregătiţi de Mircea Alic au un moral bun după victoria din etapa trecută, când au învins liderul seriei (Şoimii Lipova) şi se află pe locul şapte în clasament, cu 14 puncte, dar îi aşteaptă o deplasare grea. Formaţia din Timiş a câştigat în etapa trecută cu 2-1, în deplasare la CSM Lugoj, este pe locul al doilea în clasament, la egalitate de puncte cu liderul, dar echipa din Lipova conduce seria graţie golaverajului mai bun.

Liga a IV-a: Inter Petrila revine pe podiumul judeţean
Ultima partidă din etapa cu numărul 7 a Ligii a IV-a, cea dintre CS Inter Petrila şi CNS Cetate Deva, s-a încheiat cu o victorie la scor a formaţiei din Petrila (8-0), care revine din nou pe podiumul clasamentului general, cu 14 puncte, din patru victorii, două egaluri şi o înfrângere. Astfel, Inter urcă pe locul trei, iar CS Vulcan coboară pe poziţia a patra.

Liga a V-a: Mare derbi local la Crişcior
Liderul Măgura Pui va juca duminică de la ora 11.30 în deplasare la ACS Agrocompany Băcia, partidă importantă pentru ambele formaţii. Va fi interesant de urmărit şi derbiul dintre AS Metalul Crişcior-AS Zarandul Crişcior, care va decide până la urmă… cine e şeful… la Crişcior. Celelalte jocuri din cadrul etapei sunt: AS Sântămăria Orlea-AS Sargeţia Bretea Română; CS Comunal Ilia-AS Ponorul Vaţa; AS Foresta-AS Aurul Certe; AS Victoria Dobra-AS Santos Boz; AS Unirea Gen. Berthelot stă.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comunicat de presa – Stone Conect

Comunicat de presa – Mega Trust Energy

Sentinţă finală în dosarul traficanţilor de droguri: Deveanca Roxana Căpăţînă rămâne cu pedeapsa cu suspendare

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara şi a modificat sentinţa penală...

Închide