Sport

FOTBAL. Amical, dar egal la Hunedoara

În pregătirile pentru partea secundă a campionatului din Liga a III, a formația CS Hunedoara (n.r.-curând va redeveni Corvinul Hunedoara) a întâlnit, într-un meci amical, divizionara secundă Politehnica Timișoara. La final, tabela de scor a arătat o egalitate clară, 0-0 dar ambii antrenori au fost mulțumiți de evoluția celor din teren.

Eliminat de pe teren
În prima repriză am consemnat eliminarea fundașului central al gazdelor, Trășcan, care l-a faultat din postură de ultim apărător pe Iamandache. Inițial, arbitrul i-a dat cartonaș galben jucătorului hunedorean, după care a revenit și l-a eliminat. Așa cum se obiș­nuiește în jocurile amicale, echipa pasibilă de inferioritate numerică a continuat totuși cu 11 jucători, cel care a intrat fiind Antonio Vlad. Din lovitura liberă rezultată la acea fază, Ursu a șutat peste poartă de la 16 metri.
Repriza a doua a fost mai animată, gazdele au ratat înscrierea golului prin Bedea și Garutti.
Antrenorul formației hunedorene, Florin Maxim i-a trimis în teren pe: Lefter – Iacob, Garutti, Trăşcan, Neacşa, Giura, Mogoş, Bedea, Buş, Hergheligiu, Roşu.
În alt meci amical, CSM Jiul Petroșani a pierdut la FC Brașov , scor final 1-7, singurul gol al formației din Valea Jiului fiind înscris de Laurențiu Mazilu.
CSM Jiul a evoluat cu Spânu, Stoicoiu, Ionică, Torkos, Keszeg, Oprișa, Narcis Ioniță, Bădărău, Chirițoiu, Cocina, Caralicea iar pe parcursul întâlnirii au mai evoluat Farcaș, Mazilu, Rovența, Turcu, Irimia,Marin și Lovas.
Aurul Brad a jucat cu Ponorul Vața și a câștigat partida cu scorul de 6-3.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura