Politica si administratie

Fostul primar al Haţegului, exclus din Consiliul Local

Sorina Popa

Fostul primar al oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), până luni consilier local PSD, a fost exclus din Consiliul Local al oraşului, după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu.
Actualul primar, Marcel Goia, a iniţiat un proiect de hotărâre, astfel ca „în temeiul sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia, Nicolae Timiş să fie exclus din CL Haţeg”. Prin decizia instanţei, lui Timiş i-au fost interzise anumite drepturi, printre care şi acela de a alege şi de a fi ales în funcţii elective publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
„Nicolae Timiş a fost exclus din Consiliul Local Haţeg, au fost 9 voturi «pentru» şi 7 «împotrivă». S-a luat act de decizia instanţei, prin care Timiş a fost condamnat definitiv cu suspendare pentru abuz în serviciu. De asemenea, printr-o altă hotărâre a legislativului local, i-a fost retras şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Haţeg. Nu se poate ca o personă condamnată pentru abuz în serviciu să mai aibă o asemenea distincţie”, a declarat Marcel Goia, primarul oraşului Haţeg.
Condamnarea vine după ce, pe vremea când deţinea funcţia de primar, Nicolae Timiş a angajat o femeie  în cadrul Serviciului Salubritate al primăriei, după care a dispus că aceasta să-şi desfăşoare activitatea la o firmă privată. Prejudiciul produs primăriei a fost de 16.221 lei, reprezentând salariul plătit femeii pe perioada aprilie 2008 – octombrie 2009 şi procurând un avantaj patrimonial societăţii comerciale din Haţeg (care are ca asociat unic şi administrator pe soţia lui Timiş), în cuantum de 25.461,41 lei, reprezentând servicii de curăţenie plătite, se arată în rechizitoriul dosarului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura