Actualitate

Fostul pompier şef s-a împuşcat accidental

Fostul șef al ISU Hunedoara, Viorel Demean (foto), a fost transferat ieri cu elicopterul la Timișoara, la Chirurgie Toracică, după ce s-a împușcat. Soția acestuia a anunțat, ieri, la 112, că Viorel Demean s-a împușcat acci­den­tal.

 

Transportat la Timişoara

„Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a fost sesizat astăzi (n.r.-ieri), în jurul orei 10:30, prin apelul de ur­gență 112, de către o femeie cu pri­vire la faptul că soțul acestuia s-ar fi îm­pușcat accidental cu pistolul pe care îl deține legal în piept (in zona toracelui), în timp ce se afla la locuința acestuia, din Deva. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical în stare stabilă și trans­portat la Spitalul Județean Deva, pen­tru acordarea îngrijirilor medicale. Po­li­țiștii au întocmit, în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul co­mi­terii infracțiunilor de vătămare cor­po­rală din culpă și nerespectarea re­gi­mului armelor și munițiilor și continuă cer­cetările, în vederea stabilirii cir­cum­stanțelor producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Potrivit medicului Lucian Miron, di­rec­torul medical al Spitalului Județean de Urgență Deva, glonțul cu care s-a împușcat fostul șef peste pompieri i-a afectat un plămân. La Deva, medicii
i-au pus un tub de dren în plămân, pen­tru a putea elimina sângele și aerul.
De la Deva, Demean a fost trans­portat cu un elicopter SMURD la Timișoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura