Foşti judecători, foşti primari, dar şi foşti poliţişti, candidaţi pentru un loc în parlament

26 octombrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Adriana Năstase

Un număr de 14 formaţiuni politice au depus liste de candidaţi pentru alegerile par­lamentare care vor avea loc în data de 6 decembrie 2020. Sunt partide de care nu prea am auzit sau de care auzim doar în preaj­ma alegerilor, pe lângă cele tradiţio­nale.
Aşa de exemplu, Partidul Renaşterea Na­ţională are candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dar şi cei de la Partidul RE:START, pe a căror listă figurează și un cunoscut polițist hunedorean, ieșit la pensie. Unul dintre partide, Noua Românie are doar câte un candidat, pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat.
Sunt şi nume noi de candidaţi, dintre cei pe care nu i-am mai întâlnit în politică. Este vorba de fosta judecătoare Eugenia Şortan, care este pe prima poziţie la Senat din partea Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), aceasta fiind şi consiliera Monicăi Macovei, când aceasta a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei.
Pe lista Partidului Socialist Român se află, la Camera Deputaţilor, cine credeți, fostul locotenent al lui Miron Cosma, celebrul lider sindical din Valea Jiului. Este vorba de Romeo Beja, care a stat fugit din țară aproa­pe 10 ani pentru a scăpa de exe­cu­tarea pedepsei de cinci ani de închisoare, primiți în urma ultimei mineriade. Numai că, în final, n-a scăpat și a fost băgat după gratii. Iar la Senat, candidat pe lista PSR figurează Petru Dălie, fostul primar al comunei Hărău.
Deci, alegerile parlamentare atrag mulţi candidaţi, unii care sunt noi în politică, alţii care au vechime. Reamintim că alegerile generale vor avea loc în 6 decembrie 2020, iar oficial campania electorală va începe în 6 noiembrie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tânăr din Hunedoara, decedat după ce s-a aruncat de la etajul 6

Acesta ar mai fi avut şi în trecut tentative de a-şi lua viaţa. A fost descoperit fără suflare, duminică seara,...

Şi-a bătut soţia pentru că l-a scăpat de belea

Pe lângă ceartă, individul şi-a bătut consoarta care voia să-l oprească să facă o prostie. Timp de cinci zile nu...

Spărgător prins cu geanta plină de farduri, rujuri şi alte cosmetice

Individul a fost prins în flagrant după ce a spart un magazin din municipiul Deva. Deşi avea posibilitatea să fure...

Închide