Florin Oancea a câştigat alegerile pentru Primăria Deva

Sorina Popa

Victorie zdrobitoare a lui Florin Oancea (foto) şi a liberalilor, în bătălia pentru postul de primar al municipiului Deva. Cu peste 41 la sută din voturi obţinute, Oancea a câştigat alegerile, el urmând să devină noul edil şef al reşedinţei de judeţ.
A treia oară a fost cu noroc
Florin Oancea a candidat a treia oară la Primăria Deva, după ce a mai candidat o dată ca independent şi o dată din partea ALDE. Se pare că drumul bun al lui Oancea este cel cu PNL. Aseară, la sediul PNL Deva, se sărbătorea marea victorie, după ce Primăria Deva a revenit liberalilor.
„Faptele vor vorbi”
„Victoria este a devenilor! Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au votat, celor care s-au prezentat la vot. Aşa cum am spus în campania electorală, voi fi primarul tuturor devenilor. În această seară am încununat o muncă de patru luni şi jumătate. O muncă prin care am vrut să arătăm devenilor că suntem singura opţiune a lor. Am o echipă unită. Veţi vedea că faptele vor vorbi”, a declarat Florin Oancea, noul primar al municipiului Deva.
„Îi felicit pe deveni”
Bucuros de victoria liberalilor la aceste alegeri, deputatul Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, a declarat: „Îl felicit pe Florin Oancea. De asemenea, îl felicit pe Tiberiu Balint pentru că a condus această campanie electorală şi pe toată echipa care a lucrat pentru victoria liberalilor. Îi felicit pe deveni că au ales un primar de care vor fi mândri mulţi ani de acum încolo”.
La rândul său, deputatul liberal Eleonora-Carmen Hărău a declarat următoarele: „Este o victorie de echipă, o echipă liberală care de această dată a funcţionat fără «cârtiţe» în interior. Meritul principal este al candidatului, domnul primar Florin Oancea, care a muncit foarte mult şi foarte bine orientat, cu o echipă de campanie devotată. Este începutul revenirii judeţului Hunedoara în mâini politice profesioniste şi de bună credinţă”.
„Împreună suntem o forţă”
Mulţumit de victoria aliatului său, Răzvan Mareş, liderul PSRO Hunedoara, viceprimar al Devei, a spus: „Vreau să mulţumesc devenilor că au votat o echipă puternică pentru Primăria Deva. Vreau să le mulţumesc devenilor că astăzi, prin votul lor, s-au solidarizat cu protestatarii din Bucureşti. Începem o nouă muncă la Primăria Deva, cu o echipă în forţă. Vreau să le mulţumesc colegilor din PSRO, din PNL, sunt convins că împreună suntem o forţă care putem să urnim motoarele în Deva”.

11 comentarii la „Florin Oancea a câştigat alegerile pentru Primăria Deva

  • 6 noiembrie 2017 la 4:33
    Permalink

    Si uite asa psd a mai primit un bobarnac binemeritat, avand in vedere ultimele ispravi pe legile justitiei in care se urmareste legalizarea hotiei si a coruptiei.

  • 6 noiembrie 2017 la 8:43
    Permalink

    Dragnea l-a ales ! 🙂 🙂

  • 6 noiembrie 2017 la 9:02
    Permalink

    vai de soarta orasului nostru …

  • 6 noiembrie 2017 la 11:37
    Permalink

    a castigat cu 15 % din totalul celor cu drept de vot !!!!!
    halal legitimitate !!!!!

  • 6 noiembrie 2017 la 14:54
    Permalink

    Să o vedeți acum pe Hărău cum se lipește la contractele cu primăria Deva, la fel ca la Hunedoara în vremea lui Arion. Poate își face și un hotel pe dealul cetății…vorba aia:are experiență. Nu mai înțeleg nimic…oamenii chiar nu au gândit când au votat? De 20 de ani liberalii conduc Deva și, din mare păcate, avem cel mai urât oraș din Transilvania!

  • 6 noiembrie 2017 la 14:56
    Permalink

    Oancea e o păpușă…o simplă păpușă. A fost viceprimar…na făcut absolut nimic!

  • 6 noiembrie 2017 la 15:16
    Permalink

    Sigur, e rău că nu a câștigat M. Ci el ar fi curs lapte și miere. Cine e de vină că a fost o participare redisă ?

  • 6 noiembrie 2017 la 19:54
    Permalink

    Si PERASIFON cu infractorii lui ce cauta in sediul PNL? Il pupa in c.r pe Oancea ca sa-i dea ceva sponsorizari pe care le baga in buzunar. La sportivi le da firimituri. La puscarie cu PERASIFON.

  • 6 noiembrie 2017 la 21:06
    Permalink

    PNL+PSD+PC+USR+toate celelate partide = P.C.R.
    La vremuri noi tot noi! Pacat ca devenii nu au mers sa voteze.

  • 8 noiembrie 2017 la 0:46
    Permalink

    Si Frace Praduitoru a voatat tot cu Oancea

  • 8 noiembrie 2017 la 10:26
    Permalink

    USL nu a murit! 🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Mărginean şi PSD şi-au recunoscut înfrângerea

În jurul orei 23.00, liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, împreună cu candidatul Petru Mărginean (foto), şi-au recunoscut înfrângerea, înainte de

Rezultatele (neoficiale) ale scrutinului în procente şi număr de voturi

Iată care sunt rezultatele (neoficiale) ale alegerilor de ieri pentru Primăria municipiului Deva, în urma numărării voturilor de către partide.

Prezenţa la urne în Deva a fost de peste 37 la sută

În Deva, 59.393 de alegători au fost aşteptaţi ieri la urne pentru a-şi alege primarul. Cele 44 de secţii s-au

Închide