Florentina atacă Europenele, din top 10 continental

2 martie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

11 x 1 Florentina+MarincuCiprian Marinuţ

Florentina Marincu (foto), de la CNS „Cetate” Deva, va reprezenta România la Campionatele Europene indoor (în sală) de la Praga (5-8 martie), alături de alte nouă atlete şi şapte atleţi, a anunţat, ieri, oficial, Federaţia Română de specialitate. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe are una dintre cele mai bune performanţe ale momentului din lotul tricolor, „zborul” ei de 6,67 metri fiind în top 10 continental în proba de săritura în lungime. Obiectivul atletei de 19 ani (junioară I) din Şoimuş este calificarea în finala de opt.

Patru sportivi pe val, alţii cu experienţă
FRA a alcătuit lotul pentru Europene în funcţie de cele mai bune rezultate ale momentului sau de experienţa şi dovezile de mobilizare în concurs etalate de-a lungul timpului la marile competiţii. Pe baza criteriului performanţelor au fost selecţionaţi Alina Rotaru şi Florentina Marincu (lungime), Cristina Bujin (triplusalt) şi Cristian Cîmpeanu (60 m), toţi având performanţe în Top 10 european al anului 2015. În cazul triplusaltistului Marian Oprea şi a săritorului în înălţime Mihai Donisan, cu un început de sezon oricum satisfăcător, s-a ţinut cont de experienţă, iar la alergătoarele Bianca Răzor şi Adelina Pastor, cu cele mai bune rezultate din carieră pe 400 metri obţinute chiar anul acesta, s-a mizat pe tinereţe şi posibilităţile de progres. Preşedintele federaţiei, Ion Sandu, a declarat că speră ca la actuala ediţie a Europenelor, a 33-a, România să obţină una-două medalii, din cei şapte-opt sportivi care ar putea să obţină calificarea în finale. La competiţiile de sală, România a cucerit ultima medalie, de bronz, la Paris, în 2011, prin Marian Oprea, cu un rezultat excepţional, 17,62 metri.

Speranţe la finala de opt
Florentina Marincu, care a cucerit până acum şapte medalii de aur în sezonul de sală al anului 2015, inclusiv pe cea de campioană Balcanică, a rămas în Bucureşti, după câştigarea titlurilor naţionale la lungime şi 60 de metri în cadrul Campionatului Naţional de juniori I, disputat la finalul săptămânii. Performanţa de 6,67 metri reuşită în cadrul competiţiei naţionale o plasează pe atleta de la CNS „Cetate” Deva pe locul 10 la nivel continental, după românca Alina Rotaru, care a sărit 6,68 metri, în vreme ce lidera topului european are o săritură de 6,93 metri. Antrenorul Nicolae Alexe consideră că „Flori” are şanse de a se califica în finala competiţiei de la Praga. „Plecarea la Praga va fi miercuri, cu avionul, iar joi se vor putea efectua deja antrenamente în sala de concurs. Vineri se vor desfăşura calificările, iar noi sperăm ca Florentina să prindă finala celor mai bune 12 performere care va avea loc sâmbătă. În plus, cred că Florentina are resurse să se afle între sportivele cu primele opt performanţe după primele trei încercări ale finalei şi să concureze în finala de şase, unde se vor mai efectua trei încercări. Acolo, orice e posibil, mai ales că într-un astfel de concurs, unde contează şi factorul emoţional, nu toate sportivele îşi vor realiza recordurile personale”, a spus Nicolae Alexe.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Agenţia Naţională de Integritate nu a constatat avere nejustificată la Monica Iacob Ridzi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 - 2012 şi nu a constatat...

Prin crearea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţ. Taxele pentru gunoi cresc simţitor

Deşi proiectul prin care se doreşte crearea Sistemului de management integrat al deşeurilor (SMID) din judeţul Hunedoara pare a merge...

Patimi şi politică la sate. Şedinţă cu scântei la Consiliul local Şoimuş

Oamenii de la sate sunt cunoscuţi ca fiind paşnici, dar nu şi atunci când vine vorba de politică. Lucru demonstrat...

Închide