Flăcările au cuprins fosta platformă siderurgică din municipiul Hunedoara
Un incendiu puternic a fost stins, flăcările cuprinzând fosta platformă a combinatului siderurgic din municipiul Hunedoara.
Totul a început în jurul orei 12.00, sâmbătă, când un incendiu de vegetaţie uscată, declanşat pe dealurile dintre localităţile Răcăştie şi Mânerău şi lăsat nesupravegheat, s-a extins în mod necontrolat şi a ajuns pe vechea platformă siderurgică a oraşului.
Ilegal
Vântul şi vegetaţia extrem de uscată au făcut ca flăcările să ajungă şi în zona unor vechi rezervoare de gudron. Pe lângă cele două autospeciale cu 12 pompieri mobilizaţi la faţa locului au intervenit şi 21 de poliţişti locali (majoritatea aflaţi în afara orelor de program), 12 angajaţi ai societăţii Ecoserv (din subordinea Consiliului Local Hunedoara) şi 2 angajaţi ai societăţii Prim Transprest cu utilaje din dotare. La intervenţie a contribuit cu oameni şi utilaje şi societatea comercială Pitagora Solutions.
„Reamintim posesorilor de terenuri faptul că metoda de curăţare a terenurilor prin incendiere este ILEGALĂ, implicând, pe lângă răspunderea legală, suspendarea subvenţiilor acordate prin intermediul APIA”, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Hunedoara. (A.N.)