Politica si administratie

Fiscul a cerut insolvenţa Apa Serv Valea Jiului

Nicolle Ebner

La cererea Administraţiei Finanţelor Publice a Contribuabililor Mici, şi cu aprobarea ANAF, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a operatorului Apa Serv Valea Jiului. Cererea a fost depusă în data de 26 ianuarie, dar Tribunalul Hunedoara încă nu a stabilit termenul de judecare a solicitării.

Ministerul nu poate şterge datoriile istorice

După eşecul negocierilor de marţi, la Bucureşti, când ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a refuzat cererea de ştergere a datoriilor acumulate de societatea care distribuie apa în localităţile din Valea Jiului, Apa Serv se apropie cu paşi repezi de faliment, iar investiţia de 40 de milioane de euro pentru modernizarea reţelei de apă din Valea Jiului a început să se scurgă printre degetele primarilor din zonă. DGFP Hunedoara a cerut Tribunalului Hunedoara declanşarea procedurii de insolvenţă, ca urmare a imposibilităţii de a recupera datoriile în sumă de 20 de milioane de lei, acumulate de Apa Serv Valea Jiului la bugetul de stat. În cazul în care instanţa va admite cererea formulată de DGFP Hunedoara, se va deschide procedura generală de insolvenţă şi se va numi un administrator judiciar, care îşi va exercita atribuţiile prevăzute de lege. Avantajul intrării în insolvenţă constă în faptul că nu mai cresc penalităţile, care reprezintă peste 50 la sută din totalul datoriilor de 20 de milioane de lei. Pe de altă parte, operatorul de apă din Valea Jiului este obligat să-şi plătească dările la stat, până la ultimul leuţ, procedură ce poate dura ani de zile.

În căutarea soluţiei economice salvatoare

Dacă instanţa va respinge declanşarea procedurii de insolvenţă, Fiscul va continua măsurile de executare silită, însă nu mai are pe ce, deoarece societăţii de distribuţie a apei în localităţile din Valea Jiului i-au mai rămas doar reţelele de conducte, scăpate de Consiliul Judeţean Hunedoara, care a decis trecerea lor în administrarea primăriilor. Apa Serv Valea Jiului are de recuperat, la rândul ei, de la populaţie, agenţi economici şi instituţii de stat, datorii istorice în valoare de 28 milioane de lei. Dacă, în cel mai scurt timp, nu se va găsi o soluţie economică de „curăţare” de datorii a Apa Serv, fondurile de 40 de milioane de euro aprobate, încă de anul trecut, în baza unui proiect de reabilitare a reţelelor de apă din Valea Jiului, nu vor putea fi accesate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura