Actualitate

Finanţele din Petroşani s-au mutat în sediu nou

Carmen Cosman

Reprezentanţi ai mediului de afaceri, administraţiilor locale şi judeţene, politicieni, precum şi şefi ai instituţiilor de stat din Valea Jiului au participat, ieri, la inaugurarea noului sediu al Administraţiei Finanţelor Publice Petroşani. O mutare care costă nu mai puţin de 1.700 de euro/ lună, adică valoarea chiriei.
Administraţia Finanţelor Publice Petroşani, care a înglobat, după comasare, toate  administraţiile din Valea Jiului, s-a mutat în casă nouă. De fapt, într-un sediu închiriat de la o firmă privată pentru suma de 1.700 de euro/ lună, adică aproximativ 2 euro/ mp. „S-a inaugurat sediul nou al administraţiilor reunite din Valea Jiului şi sper că acest lucru reprezintă un început bun, pentru că această locaţie va deservi aproximativ 6.000 de agenţi economici din Valea Jiului şi era necesară o asemenea investiţie. Suntem într-un spaţiu privat, există o colaborare între proprietarul spaţiului, care a suportat aproximativ 90 la sută din investiţie, în timp ce Finanţele au contribuit cu infrastructura. Este un contract de închiriere, pe termen de cinci ani, cu aceste clauze. Spaţiul este al SC Diamant SA, iar chiria este de aproximativ 1.700 de euro lunar”, a declarat Valentin Petraru, directorul Administraţiei Finanţelor Publice Petroşani.
Prezent la inaugurarea sediului, directorul DGFP Hunedoara, Lucian Heiuş, a declarat că acesta este cel mai modern spaţiu din judeţul Hunedoara, dar le-a explicat angajaţilor de aici că, dacă nu pun suflet în ceea ce fac, în relaţiile cu contribuabilii, toate eforturile sunt nule.

One thought on “Finanţele din Petroşani s-au mutat în sediu nou

  • Buna afacere, mai ales pentru SC Diamant SA! Nu si pentru bugetul statului, care cheltuieste 20400 Eurpe an pentru sediul finantelor petrosenene.De parca nu ar fi suficiente spatii in domeniul public la Petrosani????
    Dar au si Finantele „clientii „lor , care de unde , daca nu de la stat, pot incasa, chirii sigure si grase!
    FELICITARI EDILILOR DIN PETROSANI !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura