Actualitate

Fetiță de un an lovită cu o coadă de mătură de tatăl ei

Micuța a avut nevoie de aproape trei săptămâni de spitalizare și îngrijiri me­dicale în urma rănilor suferite. Agresorul în vârstă de 43 de ani, din Aninoasa, este chiar tatăl copilei. A fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea de violență în familie, dar a scăpat de pedeapsă.
Omul risca să ajungă în pușcărie dacă organele de cercetare penală se auto­se­sizau în acest caz. Practic, polițiștii și pro­curorii care au anchetat cazul l-au scăpat pe individ de pedeapsă.

L-au pus în libertate
„În data de 20.07.2021, în jurul orelor 18:30, aflându-se în locuința sa din Ani­noasa, pe fondul unui conflict conjugal, inculpatul a aruncat cu o bucată dintr-o coa­dă de mătură din lemn în direcția per­soanei vătămate, fiica acestuia în vârstă de 1 an și 3 luni, acțiune în urma căreia a­ceasta a suferit leziuni ce au necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar. În fața magistraților Judecătoriei Pe­troșani, tatăl agresor a susținut că do­reș­te să-și crească copiii împreună cu mama lor, dar și că recunoaște și regretă fapta comisă. Tot în fața magistraților, mama copilei a dat o declarație în care a arătat că s-a împăcat cu partenerul ei și că își retrage plângerea pentru infracțiunea de violență în familie. Instanța de judecată a subliniat faptul că ”organele de urmărire penală aveau obligația să se sesizeze din oficiu cu privire la fapta constatată prin procesul verbal de constatare a infracțiunii din data de 20.07.2021. (…) Conform tex­tului de lege invocat, pentru persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul legal, iar în cazul în care făptuitorul este per­soa­na care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu. Textul de lege nu distinge în sensul în care sesizarea faptei din oficiu de către organele de urmărire penală reprezintă o fa­cultate în situația în care, pentru per­soana vătămată, reprezentarea ar putea fi asigurată de o altă persoană îndreptățită conform legii”. În aceste condiții, Jude­că­to­ria Petroșani a încetat procesul penal și
l-a pus pe tatăl agresor în libertate. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura