Festivalul Olimpic pentru Tineret FOTE 2022
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu (foto), le-a transmis sportivilor români participanţi la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), că prin rezultatele pe care le vor obţine în Slovacia, la Banska Bystrica, sportul românesc are ocazia să devină prioritate naţională.
O călătorie frumoasă
„Sportul trebuie să devină prioritatea naţională. Avem ocazia, prin rezultatele pe care voi le veţi obţine la această competiţie, să obligăm autorităţile centrale şi locale să realizeze acest vis al nostru, sportul să devină prioritate naţională. Fiecare dintre voi are un foarte mare merit în a-i determina pe cei care pot decide acest lucru. Sunteţi cei mai buni din România la disciplina pe care o reprezentaţi la această competiţie, veţi deveni mult mai bogaţi, cu experienţă olimpică. Aveţi datoria să fiţi ambasadorii României. Hai să fim uniţi, să fim profesionişti, să arătăm tuturor că putem face rezultatele pe care le aşteptăm”, le-a transmis Covaliu sportivilor la prezentarea lotului României, care a avut loc la Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani.
Oficialul COSR consideră că FOTE ar putea reprezenta pentru sportivii români rampă de lansare către marea performanţă. „Este o călătorie frumoasă, o călătorie pe care aproape toţi marii campioni ai acestei ţări au început-o cu ocazia acestei competiţii. Este o rampă de lansare pentru voi în acelaşi timp. Este un moment pe care vă rog să îl valorificaţi la maximum. Dacă David Popovici a câştigat trei medalii la ediţiile precedente ne aşteptăm ca şi la această ediţie dintre voi să se distingă alţi sportivi care să inspire alţi colegi să facă performanţă. Comitetul Olimpic şi Sportiv român este pregătit să vă susţină, este partenerul loial şi de încredere care îşi doreşte să promoveze tânăra generaţie pentru ca voi să reprezentaţi România cu cinste”, a mai spus Covaliu.
România va fi reprezentată la FOTE Banska Bystrica 2022 de 92 de sportivi, la 8 discipline: atletism, înot, ciclism, gimnastică, judo, volei, handbal şi tenis.