ComunitateFlash

Festival culinar la Deva

În perioada 4-6 septembrie 2020, mu­ni­cipiul Deva va fi gazda Târgului Medite­ranean.
Evenimentul culinar este dedicat celor care îndrăgesc fructele de mare, deliciile turceşti, dar şi tradiţionalul ciolan de porc pregătit după o reţetă specială.
La standul organizatorilor dedicat fruc­telor de mare vă puteţi delecta cu: calcan, doradă, biban de mare, scoici şi creveţi în sos de vin, tentacule de calamar, homar, pui de baltă, paella şi alte specialităţi.

Un alt stand va fi dedicat deliciilor tur­ceşti: renumita baclava, îngheţata Maraş Dondurma, plăcinte turceşti (su boregi, gozleme), cafea turcească şi diverse sor­timente de rahat.
Printre preparatele culinare se află şi cio­lanul de porc, pastrama de berbecuţ şi wurşti.
Standurile cu bunătăţi vor fi amplasate în Piaţa Cetăţii Deva. Târgul Meditera­nean, organizat cu susţinerea Primăriei Deva, va fi deschis în cele trei zile (vineri – 4 septembrie, sâmbătă – 5 septembrie, duminică – 6 septembrie), între orele 12:00 şi 23:00.
Organizatorii vă aşteaptă alături de ei la acest festival cu specific gastronomic, unde bucătarii vor găti cele mai delicioase preparate din bucătăria mediteraneană şi turcească, special pentru dumneavoastră.
Evenimentul se desfăşoară cu respec­ta­rea regulilor şi măsurilor impuse la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului Covid-19. (D. G.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura