Sport

FC Hunedoara a fost exclusã din competiţii

1. FC Hunedoara 11 august - pagina 4Ovidiu Mănăstire

Municipiul de pe Cerna rămâne din nou fără echipă de fotbal după ce Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis excluderea echipei FC Hunedoara din toate competiţiile. Motivul a fost neachitarea în timp util a datoriilor către antrenorul Victor Roşca.

Au achitat doar jumătate din datorie
Ceea ce părea o utopie acum câteva luni a ajuns realitate. Hunedoara a rămas fără echipă de fotbal după ce clubul de pe Cerna a fost exclus din competiţii de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF pentru neplata datoriilor către Victor Roşca. Tehnicianul câştigase la comisii recursul împotriva demiterii unilaterale de la conducerea lui FC Hunedoara, în octombrie 2015, iar clubul fusese obligat să-i achite suma de 88.000 de lei, în patru tranşe. Cum antrenorului nu i-au fost achitată decât două rate din cele patru, Comisia de Disciplină a decis în şedinţa din 10 august 2016 excluderea lui FC Hunedoara din toate competiţiile organizate sub egida FRF.

Alin Barna crede că s-a dorit excluderea
Fostul preşedinte al clubului FC Hunedoara, Alin Barna, consideră că situaţia excluderii se putea evita. „Am avut discuţii cu cei de la AFAN (n.r. Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori) pentru o eventuală nouă convenţie de reeşalonare. Iar atâta timp cât veniturile garantate clubului până la sfârşitul anului permiteau continuarea activităţii incluzând aceste datorii prevăzute în buget, era fezabilă găsirea unei soluţii. Percepţia mea este că s-a dorit excluderea”, a spus Alin Barna, care îşi reproşează totuşi un lucru legat de demiterea lui Victor Roşca. „Îmi reproşez că nu am reuşit să-i conving pe toţi cei din jur, care doreau demiterea lui Roşca, că ceea ce lor li se părea justificat include posibilitatea ca membrilor comisiilor FRF să nu li se pară la fel”, a explicat fostul preşedinte al lui FC Hunedoara.

Dan Bobouţanu: „Alin Barna este principalul vinovat!”
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, apreciază că singurii vinovaţi pentru excluderea din competiţii a echipei FC Hunedoara sunt foştii conducători aI clubului. „Pentru mine, excluderea echipei este o palmă primită, se ştie că eu şi cu Mihai Leu suntem iniţiatorii acestui proiect. Conducerea clubului FC Hunedoara, în frunte cu Alin Barna, este vinovată de excluderea echipei. Primăria şi-a achitat toate obligaţiile faţă de club şi în luna iulie a virat a treia tranşă de bani din contractul pe 2016 cu FC Hunedoara, în valoare de 200.000 de lei. Din acei bani se putea plăti întreaga datorie către Victor Roşca şi nu mai era nici o problemă. Alin Barna a plătit doar o rată, în valoare de 22.000 de lei, nu ştiu ce a făcut cu restul banilor. Pentru asta şi pentru că nu a informat în Consiliul Local despre procesul cu Victor Roşca se face vinovat de excluderea echipei FC Hunedoara din competiţiile FRF. În schimb, el se victimizează pe reţelele de socializare”, a spus Dan Bobouţanu. Pentru hunedoreni, excluderea echipei locale de fotbal din competiţii este a doua din istorie, după ce în 2004, FC Corvinul a fost la rândul ei eliminată de FRF, pentru datorii.

One thought on “FC Hunedoara a fost exclusã din competiţii

  • D-le Primar(atunci viceprimar!)dar ce datorii le-ati bagat pe gat(fara ei sa stie) in 2014 de ce nu ziceti!urmate de procese si procese cu fosti ,,patroni”!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura