Faza zonală a Campionatului Naţional de karate tradiţional – fudokan, la Deva

8 martie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport, Ultima Ora

Nicolae Gavrea

Sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor din Deva, se vor desfăşura întrecerile din cadrul turneului de calificare din zona Ardeal pentru Campionatul Naţional de karate tradiţional – fudokan, pentru copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, ediţia a XVII-a.
Competiţia va debuta mâine, în prima reuniune programată la ora 10.00, cu primele întâlniri de pe tatami şi se va încheia la ora 13.30.
Deschiderea oficială este programată de la ora 15.30, întrecerile continuând până seara la ora 20.00. Reuniunea a doua se va desfăşura duminică, între orele 10.00 şi 14.00, după acestea urmând a fi organizată festivitatea de premiere. Această etapă de zonă este organizată sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Federaţia Română de Karate Tradiţional, prin ACS Ronin Deva, club condus de campionul mondial Mircea Popa, clasat al doilea în ierarhia sportivilor din discipline neolimpice din judeţul Hunedoara pe 2017.

Loading...

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
A început campionatul naţional de fotbal-tenis

A început o nouă ediţie a Campionatului Naţional de fotbal-tenis al seniorilor, prima etapă derulându-se la Târgovişte. Conform aşteptărilor, seniorii...

Primii purcei din rasa Bazna, livraţi la Veţel: Programul lui Daea prinde contur şi la noi în judeţ

Programul Guvernului de susţinere a crescătorilor de purcei din rasele româneşti Mangaliţa şi Bazna prinde contur la noi în judeţ....

Bulina neagră 9.03.2018

Mircea Vasile Stancu, traficant de droguri

Închide