Expoziţia „Ceramica fină de Batiz din patrimoniul muzeului din Deva”

14 ianuarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită mâine, joi, 16 ianuarie 2020, ora 12.00, să participaţi la vernisajul expoziţiei „Ceramica fină de Batiz din patrimoniul muzeului din Deva”, eveniment ce se va desfăşura în sălile de expoziţie ale Palatului Magna Curia.

Prin această expoziţie se valorifică preţioasa colecţie de ceramică fină de Batiz, prin etalarea celor 22 de piese pe care Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane le deţine în patrimoniul său. Se doreşte atragerea atenţiei asupra importanţei manufacturii din localitatea Batiz unde, în prima jumătate a secolului al XIX-lea apăreau primele semne ale unei activităţi industriale din spaţiul hunedorean, fiind produse cu măiestrie vase de ceramică fină de calitate superioară.
Începuturile manufacturii de la Batiz se leagă de numele meşterului Georg d’André (? – 1847), originar din oraşul Triest, şi de numele baronului Nalátzy József (1748-1822), proprietarul moşiei de la Batiz, două personalităţi remarcabile, cu spirit vizionar şi întreprinzător, pasionaţi ai progresului, a căror colaborare a început în anul 1805. Documentele vorbesc, la început, despre un mic atelier de produs ceramică, pe parcurs fiind adăugate construcţii noi, rezultând creşterea globală a producţiei, şi, mai mult, o divizare a muncii pe procese şi faze tehnologice, astfel că în anii 1830-1840, Batizul era menţionat drept “fabrică de ceramică” sau ”cea mai dezvoltată fabrică de faianţă fină din Transilvania şi Ungaria”.
Ceramica a fost expusă într-un ambient burghez de secol XIX, care reuneşte piese reprezentative din Colecţia de Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, prin intermediul cărora vizitatorul este invitat în atmosfera caldă şi primitoare a unui salon, încăpere ce ar fi destinată amuzamentului, bunei-dispoziţii şi momentelor de recreere. În timp ce se purtau diverse discuţii, se puteau savura ceaiuri din plante aromatice şi delicioase gustări, se putea lectura presa locală, iar domnişoarele şi doamnele aveau ocazia să-şi exerseze talentele muzicale, de desen ori broderie.
Alături de cele trei piese mari de mobilier, realizate în stil Eclectic, sunt expuse două mese în stil Biedermeier, patru scaune tapiţate cu piele în stil Altdeutsch, un ceas de perete cu pendulă, o maşină de cusut Singer şi un secretaire. Acestora li se adaugă 12 tablouri de epocă, două aparate muzicale şi un bust Meissen.
Reunind diferite abordări stilistice din secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, expoziţia oferă prilejul unei incursiuni în trecutul spaţiului hunedorean, din care nu lipsea influenţa culturală a spaţiului central şi vest european, au menţionat curatorii expoziţiei, dr. Diana Loredana Pantea, muzeograf şi Georgeta Deju, şef-serviciu al Secţiei de Istorie şi Artă al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 ianuarie 2020 – 31 ianuarie 2022 de marţi până duminică, potrivit programului de vizitare al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. (Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul a MCDR)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Aqualand rămâne în topul preferinţelor

Luat cu asalt, Complexul Aqualand din Deva a avut activitate intensă de sărbători. Acum s-a trecut la orarul normal, iar...

La concursul „Citeşti şi câştigi” se întrec „Cei mai buni dintre cei buni”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara -Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi al Complexului Deva Mall, şi în parteneriat cu...

Anunt Finante 2

Închide