Exponatul lunii la muzeul din Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva prezintă un alt exponat virtual, în cadrul rubricii „Piese reprezentative din colecţiile MCDR Deva”.
Exponatul de astăzi este un tablou aflat în patrimoniul muzeului şi este prezentat de către dr. Diana Loredana Pantea, muzeograf, Secţia de Istorie şi Artă a instituţiei.
„Pictura Femeie stând este executată de artista de origine maghiară, Emma Tomasek, născută în anul 1844 la Budapesta. A studiat la Şcoala de Desen cu maestrul Bertalan Székely(1835-1910), a pictat portrete de femei şi copii şi a participat la expoziţiile Galeriei de Artă şi la Salonul Naţional din 1883. S-a specializat în desen şi în pictură, iar de-a lungul anilor de creaţie a realizat portrete de gen.
Emma Tomasek, artistă de formaţie academică, a fost o personalitate feminină marcantă a secolului al XIX-lea în lumea Artelor Plastice de la Budapesta. Lăsând în urmă o bogată colecţie de portrete de gen, s-a stins din viaţă în anul 1934.
Lucrarea Femeie stând semnată de această artistă face parte din Colecţia de Artă Plastică a MCDR Deva. Este pictată în ulei pe pânză, are dimensiunile de 108,5 cmx 80 cm şi prezintă pe stratul pictural, în partea dreaptă din planul superior, semnătura lizibilă a artistei <<Tomasek E.>> Tabloul de dimensiuni mari înfăţişează portretul unei femei surprinsă şezând pe un scaun, într-o postură destinsă. Pe fundalul de culoarea petrolului se conturează corpul unei femei mature, cu rochie albastră, cambrată pe talie şi având un accesoriu de catifea neagră în partea din faţă. Ţinuta prezintă guler alb, manşete de voal şi dantelă cu fundiţe de mătase. În mâinile aşezate în poală, într-o atitudine relaxată, personajul ţine o carte închisă, sugerând momente de lectură care s-au încheiat sau stau să înceapă. Părul grizonant este pieptănat cu cărare pe mijloc, peste care se observă o bentiţă cu mărgele, totul fiind strâns într-un coc. Coafura încadrează chipul îmbătrânit, expresiv, al femeii, din care se remarcă privirea migdalată, îndreptată spre privitor. Gama cromatică a picturii este restrânsă la tonuri reci de albastru, iar atitudinea elegantă a femeii stând pe scaunul tapiţat cu catifea roşie, invită la lectură.Tabloul prezintă griuri colorate în tonuri de ocru, umbră naturală şi umbră arsă, siena arsă, roşu cadmiu şi albastru, care învăluie suprafaţa picturală”, relatează dr. Diana Loredana Pantea.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vă invită să vizionaţi exponatul de astăzi, în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului şi pe site-ul instituţiei. (Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul)