Comunitate

Expertizele INSEMEX Petroşani, esenţiale pentru anchete

Maximilian Gânju 

Anchetele procurorilor şi ale poliţiştilor din România, în cazul unor dezastre, cum ar fi explozii sau chiar incendii, se bazează foarte mult pe expertizele tehnice întocmite de către cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani.
Ultima solicitare a venit pentru efectuarea expertizei tehnice în cazul exploziei de la Reşiţa, produsă la începutul lunii septembrie într-un bloc şi în urma căreia două persoane au fost rănite grav. Expertiza tehnică a fost solicitată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. De altfel, activităţile şi serviciile INSEMEX Petroşani sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional.
„Subliniez că instituţii ale statului şi mă refer la Parchetele din ţară,  inspectoratele judeţene de poliţie sau IGPR, ne solicită tot mai des expertize tehnice în cazul  unor evenimente produse la nivel naţional. Nu numai în cazul unor explozii, cum s-ar putea crede, ci şi în cazul unor incendii. Acest lucru înseamnă o recunoaştere a INSEMEX din partea acestor instituţii ale statului şi îmi doresc ca acest institut să-şi menţină statutul de instituţie recunoscută prin specialiştii săi, atât la nivel naţional, cât şi internaţional“, a declarat Constantin Lupu (foto), directorul general al INSEMEX Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura