Fara bascalie

Exodul virtual al românilor


Recentul barometru referitor la starea naţiunii dă informaţii extrem de grave despre situaţia în care a ajuns România. Mă feresc să spun „popor” – suntem o populaţie divizată, ruptă, lipsită de optimism şi care – ceea ce mi s-a părut cel mai grav, deşi bănuiam care este realitatea – în proporţie de 73 la sută, ar pleca din ţară sau ar recomanda propriilor copii studenţi să plece în străinătate!
Aceasta nu mai este emigrare, este un exod!
Chiar dacă proporţia ar fi, să spunem, nu de 73 la sută (deşi nu cred că este falsă), ci de, să spunem, 50 la sută, lucrurile ar sta tot atât de grav. După cum spunea sociologul Vasile Dâncu, pentru prima dată a dispărut acea „nemulţumire optimistă”, adică omul o fi având el, ca orice om, problemele şi frustrările sale, dar păstrează credinţa că până la urmă situaţia se va rezolva. Acum, aproape 75 la sută dintre oameni nu mai au această speranţă, chiar dacă nu suntem în situaţia Greciei sau a Irlandei. Mulţi s-au întrebat de ce nu participă „românii” la manifestaţii sindicale de amploare, precum cele din alte ţări grav lovite de criză. Nu participă inclusiv pentru că nu cred că se poate rezolva ceva, pentru că buna funcţionare a mecanismelor de reglare socială a fost grav afectată, pentru că oamenii cred mai mult decât oricând după 1989, că orice ar face este inutil – „tot cum vor ei se întâmplă!” Funcţionează din plin psihoza ascultării telefoanelor, oamenii sunt suspicioşi, îngroziţi că şi-ar pierde locurile de muncă dacă ar vorbi „ce nu trebuie”, se pun bine cu şefii de instituţii „deconcentrate”, care au fost politizate la refuz, dacă le vorbeşti de competenţă te privesc cu un zâmbet îngăduitor, în cel mai bun caz. Pasiunile au redevenit destructive, violenţa de limbaj este extremă, la fel şi intoleranţa dintre „ciuruiţi” şi „ciuruitori”. Oamenii îşi caută refugii, care cum poate şi cum îl duce mintea, în băutură, etnobotanice sau cercuri de prieteni, evitând să discute despre politică, subiect care poate învrăjbi cei mai buni prieteni, ajunşi pe baricade ideologice diferite.
Plecarea unei singure firme – o singură firmă!, Nokia – a aruncat în aer previziunile optimiste de creştere economică ale lui Boc.
Vă voi spune mâine care este diferenţa de tratament, din partea autorităţilor, între un cetăţean român şi un contribuabil american. Am observat-o dând un singur clic pe un e-mail, care îmi oferea posibilitatea să aflu ce mai face Barack Obama.

One thought on “Exodul virtual al românilor

  • Ce plaiuri mioritice ar avea Romania daca ar mai ramine doar 27 % din populatie, oameni harnici si muncitori !!!
    Paradoxal este insa, ca acei 73 %, sunt cei care s-au invatat sa astepte si sa ceara mila (ajutorul) de la vesnicul „tatuc” si „vajnicul” guvern (care nici macar pe NOKIA nu a fost in stare sa o mai retina).
    Da, totusi cifrele astea spun ceva .
    Intradevar doar cam acei 27 % muncesc si tin in spate acest „popor”!!!
    Si peste toate , acum si dvs. miine iar ne duceti la Obama ???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura