Comunitate

Excursii pentru asistaţii sociali de la Baia de Criş

Magdalena Şerban

A venit vara, aşa că asistaţii sociali de la Unitatea Medico-Socială Baia de Criş pot participa la excursiile organizate de conducerea instituţiei. De curând, unii dintre ei s-au putut bucura de frumuseţile oferite de Valea Arieşului, iar alţii se pregătesc de un următor itinerar: Mănăstirea Lainici.

„Am organizat o excursie luna trecută, timp de o zi, la care au participat opt dintre cei găzduiţi de instituţia noastră. Aceştia au fost însoţiţi de o asistentă şi o asistentă socială. Transportul şi masa le-au fost asigurate, la fel şi îngrijirea de care au nevoie. Totul, gratuit. La excursii, pot participa toţi cei care sunt transportabili şi îşi doresc acest lucru. Următorul popas va fi la Mănăstirea Lainici. Este o bucurie pe care le-o facem periodic şi, după cum era normal, nu putea lipsi din program nici în acest an. Încercăm, pe cât posibil, să-i menţinem în permanentă legătură cu lumea din exteriorul unităţii, să ia pulsul zilnic al societăţii şi să nu să se rezume doar la grupul din care fac parte”, a spus Călin Petru Marian (foto), directorul UAMS Baia de Criş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura