Actualitate

Evaziune de peste 80.000 de lei

Cristina Ghenea

Un om de afaceri din Haţeg, administrator al unei firme care a obţinut profituri substanţiale din tranzacţii comerciale cu produse petroliere, este cercetat pentru evaziune fiscală. 


  După efectuarea primelor cercetări, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au stabilit că în ultimii patru ani, administratorul respectiv nu a mai înregistrat tranzacţiile făcute, în evidenţele contabile ale firmei pe care o conduce. Astfel, acesta a reuşit să scape de plata unor taxe şi impozite cu o valoare uriaşă. „În perioada 2007-2011, administratorul, în vârstă de 45 de ani, din Haţeg, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului cu suma de 86.600 lei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura