Actualitate

Evaluare în cazul acuzatului de omor din Vulcan

Tribunalul Hunedoara a cerut Serviciului de Probaţiune Hunedoara, în cazul lui Nicolae Maier, un referat de evaluare. Referatul ar urma să ajute instanţa să-şi facă o imagine mai clară asupra personalităţii celui în cauză, respectiv conturarea unui profil psihologic al inculpatului, lucru ce ar fi mai dificil de făcut pentru instanţa de judecată.

Nicolae Maier a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de omor şi trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Hunedoara. Vulcăneanul de 47 de ani ar fi comis crima la finele anului trecut într-un cartier aflat la periferia municipiului din vestul Văii Jiului. Suspectul s-a întâlnit cu victima accidental, a avut un schimb de replici, iar individul a scos un cuţit cu care a lovit. A încercat să-şi piardă urma profitând de locul retras şi de întuneric. Bărbatul înjunghiat a apucat doar să strige după ajutor. Poliţiştii l-au găsit acasă pe Maier, iar la audieri şi-a recunoscut fapta. A susţinut că a fost agasat de victimă, un bărbat care muncea cu ziua în cătunul în care locuieşte, pentru că îi cerea băutură. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura