Etapă de foc în SuperLiga RealSport

Ciprian Marinuţ

Şase dintre cele şapte partide disputate în runda din week-end a SuperLigii Campionatului „RealSport” de Fotbal Amatori Deva au fost extrem de echilibrate şi s-au încheiat cu scoruri strânse. Excepţie de la „regulă” a făcut partida Autonet-Liverpool, scor 5-1.
 

Lideră cu probleme
Surpriza rundei s-a consemnat în partida S.L. Gaz Metan-Avantaje II, scor 1-2, în care lidera sezonului regulat a fost ţinută în şah de găzari. Explicaţia echilibrului într-un meci care teoretic avea o favorită clară este oferită de problemele de efectiv ale celor de la Avantaje II. „Am avut numai şase jucători la startul meciului, iar Vălăşutean s-a accidentat, când a marcat golul de 1-0, şi nu a mai putut continua. Am jucat în inferioritate numerică vreo 10-15 minute şi am fost egalaţi. Am reuşit totuşi să preluăm iar conducerea, iar pe final, când a venit şi Ciprian Simion care în noaptea precedentă fusese naş la un botez, ne-am conservat avantajul”, a spus Claudiu Popa, delegatul echipei Avantaje II.

Multiple răsturnări de scor
Un alt meci cu scântei a fost cel dintre Partizan şi CFR, scor 5-4.  CFR a condus cu 1-0, Partizan a întors scorul la 3-1, dar CFR a reacţionat şi a preluat iar conducerea cu 4-3. Finalul a fost halucinant şi Partizan a marcat două goluri consecutive, câştigând cu 5-4. Pe muchie de cuţit a stat rezultatul şi în meciul Honved-Avis III, 5-6.  „Puii de fotbalişti” de la Avis III au condus cu 6-2, dar pe final, au tremurat pentru victorie, pentru că Honved s-a apropiat la 6-5 şi a forţat egalarea. Etalonul de meci echilibrat a fost jocul Grawe-Amicii, scor 1-0, în care Amicii a jucat la 0-0, iar Grawe a transformat în gol una dintre puţinele ocazii avute. În fine, „culmea echilibrului” a fost oferită în această etapă de meciul Primavera-Sews I, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare