ActualitateFlash

Este mare nevoie de plasmă în judeţ

Cererea de plasmă în spitalele din judeţul Hunedoara pentru tratamentul bolnavilor infectaţi cu virusul Covid-19 s-a dublat în ultimele două săptămâni, relevă datele Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine (CJTS), în paralel fiind consemnate însă şi mai multe persoane vindecate de noul coronavirus care au acceptat să doneze plasmă pentru pacienţii aflaţi în stare gravă.
„Am avut 79 de pacienţi vindecaţi de Covid-19, care au donat plasmă. Le mulţu­mim, mai ales că între aceştia se numără pacienţi care au donat plasmă şi pentru a patra oară prin plasmafereză. Am reuşit să ajutăm un număr foarte mare de bolnavi, în stare gravă, nu numai din judeţul Hune­doara, ci şi din alte judeţe pentru că, în func­ţie de gravitatea cazului, noi împrumutăm sau facem schimb de această plasmă”, a declarat dr. Victoria Hălmagi, directorul CJTS Hunedoara.


Aceasta a menţionat că în urma apelurilor făcute către persoanele ce s-au vindecat de Covid-19 s-a ajuns ca în judeţ să fie con­semnate, zilnic, în medie, câte una sau două donări de plasmă prin procedeul de plas­mafereză, un aparat special pentru acest tip de donări funcţionând la centrul de recoltare din municipiul Hunedoara. Între persoanele care au donat plasmă de mai multe ori se numără o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, care a acceptat să doneze de patru ori, până acum, iar un preot se află la treia donare. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura