ESEU POLITIC. NOSTALGII COMUNISTOIDE

Europa Central Răsăriteană a cu­noscut, în anul 1989, o înnoire pro­fundă prin transformările economice, politice, sociale și culturale realizate ca urmare a prăbușirii comunismului. Un aspect semnificativ îl reprezintă și atitudinea față de minoritățile etnice, situație în care rutenii au revenit la posibilitatea afirmării identității na­țio­nale. Este demn de subliniat că și țara noastră, România, s-a înscris în acest context chiar la un mod super­lativ. Dar, la nivelul mentalității, chiar și al celei colective sunt încă, peste tot în această parte a bătrânului conti­nent, multe tare. Ea este cu mult în urma diverselor realizări din varii domenii.
De-a lungul timpului am întâlnit o sume­denie de atitudini, unele chiar fără nicio noimă. La un moment dat un bun prieten m-a invitat la domiciliul său, în mediul rural. Tot povestind una alta, îmi spune cu o ironie amară. În România post decembristă a apărut, informal, o nouă entitate: Instituția fratelui prima­rului. L-am privit nedumerit iar acesta a început să dezvolte. Primarul localității respective este în funcție la șaptelea mandat. Evident, a trecut, ca orice pri­mar care se respectă, pe la mai multe partide, candidînd succesiv din partea lor. La nivel declarativ cetățenii comu­nei, care sunt mai vocali, își exprimă ne­mulțumirea față de primar de ani buni. Cu toate acestea edilul accede la demnitatea respectivă aproape fără nici o opreliște. Întreb eu. Care este legă­tura cu fratele lui? Prietenul îmi relatează o scenă incredibilă, demnă de imagini științifico-fantastice. Fratele primarului solicită, într-o zi, serviciile unei companii care se ocupă cu vidan­jarea. Apar specialiștii, instalează ma­șina și furtunele pentru a curăța fosa septică. Fratele primarului se așează pe un scaun în fața casei lângă poartă super­vizînd operațiunea. În timp ce vidanjorii acționau acesta începe un discurs: „Măi băieți, să vă spun ceva…” Nu are sorți de izbândă deoarece po­tențialii lui ascultători erau ocupați cu evacuarea conținutului fosei septice. Mașina huruia astfel că vocea lui nu era deloc concludentă. Cu toate acestea fratele primarului mai face câteva încercări, toate sortite eșecului. În fine, se încheie operațiunea și vidanjorii se opresc în fața lui așteptând plata. Dar, tenacele frate își reia discursul politic: „Mă băieți, acuma nu că mi-s eu frate cu primarul dar să vă spun ceva. Dacă frati-miu n-ar fi acolo pi tăț i-aș pușca, atâta-s di sătul. Nu să mai poate, țara asta mere din mai rău în mai rău”. Vidanjorii îl priveau nepăsători. Șeful lor: „Domnu, noi am gătat și am pleca. Mai avem de lucru”. Fratele primarului, totuși mulțumit că a reușit să își expună crezul, se ridică de pe scaun chiar triumfător, scoate din buzunar suma datorată, o înmânează șefului vidan­jorilor care, plictisiți, îi întorc spatele și pleacă. Eu mă arăt nedumerit. Astfel de atitudini sunt multe printre diverși cetățeni. Da, îmi spune prietenul meu. Dar fratele primarului are un trecut și un prezent demne de un roman balza­cian. A fost, două decenii și jumătate, secretarul BOB al PCR la CAP-ul din comună. Chiar el, își amintește cu nos­talgie, cum venea de la „județ” tova­rășul Sebastian Piriștean, cum îl aprecia pe el, secretarul comunist, spu­nându-i e drept, cu condescendență dar protector: „Măi tovule, foarte bine, mata ești aici omul nostru de bază”. Eu tot nedumerit mă arăt. Prietenul meu îmi spune: „Stai să vezi ce urmează”. În prima parte a anului 1990 acest om devine adept al unui cult neoprotes­tant, un vehement contestatar al orto­do­xismului și un critic aspru al orto­docșilor, contestând această confe­siune creștină. Susține hotărât că întreaga țară ar trebui să adere la con­fesiunea care l-a adoptat pe el, că doar așa își va întoarce Dumnezeu fața la România. Culmea ironiei, în discuții regretă mereu regimul comunist, CAP-ul, spunând că de acolo lua, evident fără a plăti, tot ce se putea lua din cele nece­sare traiului zinic, în afara drepturilor care i se cuveneau, deși ca secretar de partid era scutit de prestarea zilelor de muncă executate de ceilalți săteni. Toată ziua, când are ocazia, critică situația din țară fiind convins că sin­gurul care acționează bine este fratele său. Sigur, subliniază cotidian că este fratele primarului atât în fața celor care știu și, mai ales, în fața celor care nu știu asta. Am înțeles ironia prietenului meu cu privire la Instituția Fratelui Prima­rului. Noi credem că e de râs dar practic, ar trebui să plângem în fața unor astfel de manifestări.

Dr. Gheorghe Firczak