Sport

Eșecuri pe bandă rulantă. Una nu își găsește ritmul, alta inspirația

Ultima etapă a sezonului regular din Liga 3 a stabilit echipele care vor juca în play-off-ul celor 10 serii și vor spera la promovarea în Liga 2, dar și for­mațiile care vor evolua în grupele pen­tru evitarea retrogradării în Liga 4.

Era lider
După partidele disputate sâmbătă, 23 martie, Liga 3 începe ultima parte a sezonului 2023-2024, iar cea mai interesantă luptă va fi cea care va de­cide formațiile care vor urca în eșalonul superior. Din păcate, ambele echipe din județul Hunedoara, cele care evoluează în seria a VII-a din Liga a III-a, au ter­mi­nat învinse în ultima etapă.
Echipa CSM Deva nu își găsește rit­mul și a înregistrat o înfrângere la limită, cu 2-1, cu Gilortul Tg. Cărbunești. Cele două goluri ale gazdelor au fost înscrise în doar patru minute. Este o înfrângere care menține echipa noastră pe locul al treilea între formațiile calificate în play-off, deși la începutul lunii martie era lider în clasament. CSM Deva are 34 de punc­te. Cert este că primul obiectiv, cel al calificării în play-off, este atins de către deveni. Urmează însă evoluțiile din această fază a competiției, plat-off, par­tide care nu se anunță a fi foarte ușoa­re pentru CSM Deva.

Greşeală nepermisă
Cea de a doua echipă din județul Hunedoara, Jiul Petroșani, a fost învinsă de către Universitatea Craiova 2 , cu un gol înscris de Albert Vancea în ultimul minut al prelungirilor, dintr-o greșeală nepermisă a portarului Mario Popescu. Craiova, o echipă de tineri cu vârste de 17 sau 18 ani, i-a pus la grea încercare pe cei de la Jiul Petroșani. Se poate spune că nici de această dată gazdele din Valea Jiului nu au știut cum să fructifice avantajul terenului și s-au înecat la…mal. În aceste condiții, CSM Jiul Petroșani încheie sezonul regular pe locul opt, cu 20 de puncte și va evolua în play out.

Iată rezultatele din ultima etapă, a 18-a , seria a VII-a:

  • FCU Craiova FC 2 – ACSO Filiaşi 0-2
  • Gilortul Tg. Cărbuneşti – CSM Deva 2-1
  • Voinţa Lupac – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-2
  • Jiul Petroşani – U. Craiova 2 0-1
  • CSO Turceni – Viitorul Şimian 1-2

(N. Gavrea)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura