Escroc reţinut de poliţişti, după ce a înşelat peste 60 de persoane

1 noiembrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Individul a reuşit să înşele zeci de persoane folosindu-se de acte false. Anchetatorii au descins în mai multe locaţii din judeţele Hunedoara şi Timiş. Suspectul a fost reţinut şi este cercetat pentru fals, înşelăciune şi falsificare de instrumente oficiale.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Timiş au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş şi Hunedoara, la sediul unor societăţi comerciale şi domiciliul unei persoane bănuită de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Anchetatorii cercetează un bărbat, de 46 de ani, că în perioada mai – septembrie 2018, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a indus în eroare mai multe persoane cu privire la facilitarea obţinerii de fonduri europene. Acesta le întocmea contracte fictive de finanţare, semnând în fals în numele reprezentanţilor instituţiilor publice respective. Totodată, pentru realizarea acestor contracte, cel în cauză şi-a procurat ştampile false, imitând pe cele folosite de instituţiile competente, şi a întocmit în fals acte notariale, pe care le autentifica în fals cu ajutorul unui dispozitiv de marcare notarial, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 140.000 de lei.
”În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe medii de stocare, ştampile, documente financiar-contabile, precum şi alte acte necesare documentării activităţii infracţionale a celui în cauză. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului, precum şi pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Timiş.
Suspectul a înşelat mai multe persoane din Lugoj, dar şi din localităţile învecinate. Poza într-un om de afaceri şi a reuşit să păcălească circa 60 de persoane. Acestea ar fi plătit sume cuprinse între 10.00 şi 30.000 de lei.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Toader Ninel spune:

    Il stie cineva pe Florea Stefan Bogdan, Comuna Darasti Ilfov ?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Corespondenţă de la Nicolae Gavrea, trimisul nostru special la Doha. Gimnastul rus Artur Dalaloyan este noul campion mondial absolut

Concursul de la finala celor mai buni 24 de gimnaşti din lume, programat miercuri seara aici la Doha s-a desfăşurat...

Cupa de toamnă la badminton

De azi, vineri, şi până duminică, la Sala Sporturilor din Deva se desfăşoară Cupa de toamnă la badminton. Organizatorul competiţiei...

Se reia campionatul de futsal

Campionatul Ligii I de seniori la futsal se reia la sfârşitul acestei săptămâni cu meciurile etapei a VII-a. Autobergamo Deva...

Închide