Politica si administratie

Episcopiei i-a cãşunat pe „cãsãtoriile de probã”

Carmen Cosman

Scandal între Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Primăria Deva. Printr-o scrisoare deschisă, Episcopia a luat atitudine faţă de căsătoriile de o zi, oficiate simbolic de Ziua Îndrăgostiţilor sau de Dragobete şi susţine că astfel de manifestări îndeamnă la desfrâu.

„Aceasta este o blasfemie!”

Ani de zile, s-au organizat astfel de manifestări simbolice, dar de data aceasta, Episcopul Devei şi Hunedoarei a luat atitudine şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de acest fel de „căsătorii de o zi” şi spune că nu este de acord cu „imoralitatea şi desfrâul”. „Domnule primar, oricare ai fi, aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu, atunci când participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine, încheind căsătorii de o zi! Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te cutremuri de judecata istoriei, pe care o scoţi din devenirea românească şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi)?!”, se spune, printre altele, în această scrisoare deschisă la care facem referire. Iar reacţiile nu au întârziat.

De 10 ani, oficiază „căsătorii de probă”

Reprezentanţii Primăriei Deva au luat atitudine, mai ales că aici, de aproape 10 ani de zile, se oficiază astfel de căsătorii „de probă”. Edilii de aici consideră poziţia Episcopiei exagerată şi chiar cu caracter electoral. Şi anul acesta, în data de 12 februarie, edilii din Deva au decis să celebreze iubirea în avans, iar Primarul Devei, Mircia Muntean, a oficiat „căsătorii de probă” pentru pe toţi îndrăgostiţii care au dorit să-şi dovedească, o dată în plus, sentimentele. Mai mult, cuplurile din Deva care se căsătoresc de probă şi ajung în acelaşi an să se căsătorească şi la starea civilă, primesc din partea primăriei un cadou de nuntă de 1.000 de lei. De exemplu, anul trecut, nu mai puţin de 40 dintre perechile care şi-au unit „de probă“ destinele în februarie, s-au căsătorit oficial şi au intrat în posesia premiului de 1.000 de lei, oferit de Primăria Deva.

16 comentarii la „Episcopiei i-a cãşunat pe „cãsãtoriile de probã”

  • 10 ANI DE DESFRAURI IN DEVA!
    JOS MUNTEANU MIRCEA!JOS CU DESFRAUL!OARE TU MIRCIA NU ESTI ORTODOX?TE COMPORTI CA UN SECTANT!

  • BISERICA NU TREBUIE SA SE IMPLICE IN CAMPANIA ELECTORALA,NU ACESTA ESTE ROSTUL BISERICI, AU FOST SI ANI CAND CASATORIA DE PROBA A FOST OFICIATA DE VICEPRIMARUL COSMIN COSTA ,FIUL PROTOPOPULUI,DE CE NU A SPUS ATUNCI NIMIC EPISCOPIA, NU MA INTRERESEAZA POLITICA NU AM FOST LA VOT IN 2008 SI CRED CA NU AM SA MERG NICI ACUM ,SI PENTRU CA PRIMUL COMENTATOR VORBESTE DE SECTANTI DE CE NU SPUNE CA PETRE MARGINEAN ESTE MARTOR A LUI IEHOVA .

  • episcopia sa infintat de 1 an daca nu ma insel iar costa fostul vice a oficializat acele casatorii acuma 2 sau 3 ani.

  • Preafericitul are dreptate, nu trebuie oficializata precurvia, ca tineretul o practica oricum asta e alta problema

  • „Aceasta este o blasfemie!”
    De 10 ani, JUNELE NOSTRU oficiază „căsătorii de probă”- bineinteles ca numai sub obladuirea „sfintelor fete bisericesti” ale orasului nostru- resedinta de judet. Asta este opinia BOR -Episcopia DEVA??!!
    Pina acum a fost bine si frumos!!! Dar cum „dreaqiului” s-a schimbat abia , DUPA 10 ANI????(s-or fi terminat cu banii ??)
    Eu zic mai simplu!!!E bine si acum!
    Bisericii i-au trebuit 10 ani, dar cetatenii din Deva („fiind mai ardeleni”au nevoie de 16 ani)!!
    Daca nu fratilor, il putem tine si pe „Mircia” exact cit „IMPUSCATUL” ….
    Apropo.. „colindatorii de la CAL” , mai inventati si „fraze noi” !!

  • Primarul Mircia Muntean UNPR incurajeaza doar lucrurile rele. preacurvia,hotia,minciuna

  • Este o noua manevra tipic securista asa cum a fost invatat la securitate Molot,dupa parerea mea, biserica trebuie sa fie echidistanta,poate nu stie prea Sfintia Sa Gurie ,ca Molot a semnat un angajament de colaborare cu securitatea ,securitate care a arestat si aruncat in inchisorile comuniste mii de preoti si zeci de episcopi, nu este cazul ca biserica sa se implice in campanie electorala alaturi de un fost turnator la securitate, cred ca Sfintia Sa Gurie ,a fost indus in erore de preotul Mihulet care ”slujeste” la postul hd-tv ,care este patronat de Molot.

  • MAI LASATI-MA CU EPISCOPU LU PESTE …DIN LIPSA DE ACTIVITATE ACUMA SE TREZI CA VEZI DRAGA E BLASFEMIE MAI LASAMA IN SFANTA PACE CU TOTIII CARE SE ASCUND DUPA CRUCII SI BIBLII SI DAU APOI IN CAP SI FAC TOT FELUL DE MARSAVII POPI SI EPISCOPII LU DRACU …

  • Deva,judetul HD si Romania nu este o ceata de sectanti.Opriti desfarul ,opriti campania ieftina,comerciala de preacurvie si curvie!Hai sa facem un oras curat!un oras demn!a aparut si in pe situl razboi intrun cuvant.ro problema asta necurata a Devei!
    felicitari celor care i-au atitudine impotriva oricaror mijloace de desfrau din Deva,si judetul HD!vrei sa te casatoresti -te cununi la biserica nu in afara bisericii ortodoxe!

  • pana cand….@ cred ca ai facut insolatie…acum iarna e o performanta extraordinara…se pare ca nici nu sunt sanse sa iti reviii…

  • Popo du-te si mai fa-ti o laba si lasa-ne sa ne traim viata ca oameni liberi nu indoctrinati. Popii astia sunt chiar batuti in cap, nu-si mai vad de lungul nasului. Cu ce drept se amesteca popii daca eu vreau sa fac sex si sa fumez un joint? Invidia?? 🙂

  • dar faptul ca popa se imbogateste pe munca si prostia credinciosilor nu este blasfemie? nu este blasfenie sa ceara banii pt orice? nu este blasfemie sa conduca masini de lux, sa traiesc in huzur? asta nu e blasfemie? sa ne mai lase si nemernicii astia de popii

  • Ba,atentie cum vorbiti de preoti ca veti fii judecati!Si nu de ei ci de Tatal ceresc!Nu-i frumos acum in post!iar pt Lascarica ,sa lase drogurile(jointurile)ca astea il duc pe drumul pierzarii!Vezi cazul nou al cantaretii Withney Houston….care a murit dupa ce a consumat droguri!

  • Popo unde ai fost in ultimii ani, de ce ai tacut?

  • Dar ca ginere lui Molot a distrus biserici monument istoric ,prin asa zise renovari ,a pus in loc de acoperis niste folie , si sa distrus pictura veche de sute de ani ,sau nu conteaza doar bani pe care ii primeste biserica de la CJH, ce sa mai zicem de popa Mihulet, propagandist la HD-TV postul de televiziune a lui Molot, si cameraman la nunti si botezuri ,banul este ochiul dracului ,biserica nu trebuie sa se amestece in politica.

  • Hai sa nu mai existe in Deva casatorie de proba !
    Mircea Muntean ,sper esti de acord!Ca tot e 1 martie,sa incepem curatenia de primavara ,Deva sa arate mai frumos, e si post acum,si sa facem si curatenia din interiorul sufletului!
    Episcopul are dreptate!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura