Energeticienii cer măsuri de protecţie în cazul intrării CEH în faliment

Adriana Năstase

Energeticienii de la Termocentrala Mintia au protestat, ieri, în faţa sediului adminis­tra­tiv, nemulţumiţi de întârzierea salariilor şi a altor drepturi băneşti, dar şi în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului, o par­te a sindicaliştilor deplasându-se apoi la Deva, unde au fost primiţi de Călin Marian, pre­fectul judeţului Hunedoara.

Din fondurile AJOFM
Oamenii sunt îngrijoraţi şi de faptul că nu cunosc ce se va întâmpla cu Complexul Ener­getic Hunedoara în următoarea peri­oadă, în condiţiile în care li s-a transmis că pentru următoarele trei luni salariile ar urma să fie plătite din fonduri ale Minis­te­rului Muncii, prin AJOFM.
„Noi nu vrem să fim salariaţii AJOFM. Acea soluţie promisă de ministrul Energiei, că vom fi plătiţi timp de trei luni de zile de la AJOFM, fără să ni se spună ce se va în­tâmpla în a patra lună, nu o putem accepta aşa uşor”, a spus preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.
În acest context, sindicaliştii de la Ter­mo­cen­trala Mintia au solicitat ca Guvernul să emită o ordonanţă cu măsuri de protecţie so­cială în cazul în care CEH ar intra în fali­ment, restructurare sau reorganizare.

A respins cererea pentru autorizaţia de mediu
Totodată, liderul sindical a anunţat că Agenţia de Protecţia Mediului Hunedoara a transmis că respinge cererea de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu pentru Ter­mo­centrala Mintia. În opinia sa, acest as­pect va avea efecte asupra aplicării Ordo­nanţei 60/2019, prin care CEH ar urma să fie divizat în Termocentrala Mintia şi Com­plexul Energetic Valea Jiului, acesta din urmă constituit din Termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune din Valea Jiului.
„În 17 februarie Agenţia de Protecţia Me­diu­­­lui a transmis că se respinge cererea de so­licitare a autorizaţiei integrate de mediu, ceea ce înseamnă că nu se mai poate face da­rea în plată conform Ordonanţei 60/2019, acel transfer pe care l-am încercat către o uni­tate administrativ-teritorială”, a arătat Iştoc.
O delegaţie a Sindicatului Solidaritatea Hu­nedoara a prezentat prefectului Călin Marian revendicările energeticienilor, înce­pând cu plata drepturilor băneşti restante şi continuând cu cea referitoare la stabilirea unui program de reorganizare a CEH şi im­plicit a Termocentralei Mintia, astfel încât activitatea să poată continua.
Prefectul judeţului Hunedoara i-a informat pe sindicalişti că problemele acestora vor fi discutate astăzi, la Ministerul Energiei, unde este programată o întâlnire cu ministrul Virgil Popescu. La discuţii vor mai lua parte conducerea executivă a CEH, lideri de sin­dicat şi reprezentanţi ai autorităţilor jude­ţene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare