Mesagerul financiar-fiscal

Eliminarea plății majorate a CAS și CASS

Plata majorată a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial a fost introdusă începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

Până la data de 31 decembrie 2019, cu privire la contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice menționate mai sus, Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut următoarele:

Art. 146 – Stabilirea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale

(5^1) Contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, calculată potrivit alin. (5), nu poate fi mai mică decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotelor stabilite potrivit art. 138 lit. a) sau art. 138^1, după caz, asupra salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

(5^2) Prevederile alin. (5^1) nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;

b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 de ani;

c) sunt persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;

d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară.

(5^3) În aplicarea prevederilor alin. (5^2), angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situaţiile prevăzute la alin. (5^2) lit. a), c) şi d), iar în cazul situaţiei prevăzute la alin. (5^2) lit. e), procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(5^4) În cazul în care contribuţia de asigurări sociale calculată potrivit alin. (5) este mai mică decât contribuţia de asigurări sociale stabilită potrivit alin. (5^1), diferenţa se plăteşte de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/beneficiarului de venit.

(5^5) În situaţia în care, prin hotărâre a Guvernului se utilizează, în aceeaşi perioadă, mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară, diferenţiat în funcţie de studii, de vechime sau alte criterii prevăzute de lege, în aplicarea prevederilor alin. (5^1) se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară prevăzută pentru categoria de persoane pentru care se datorează contribuţia.

(8) Calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se realizează de către acestea conform prevederilor alin. (5) – (5^3) şi (7), după caz. Contribuţia se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.

Art. 168 – Stabilirea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

(5^1) Prevederile art. 146 alin. (5^1) – (5^5) se aplică în mod corespunzător.

(8) Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se realizează de către acestea, conform prevederilor alin. (5) şi alin. (5^1). Contribuţia se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.

În Monitorul Oficial nr.1054 din 30 decembrie 2019 a fost publicată Legea nr.263/2019 din 30 decembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii, respectiv data de 01 ianuarie 2020, este eliminată plata majorată a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Astfel, prin Art.I din Lege, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 146, alineatele (5^1) – (5^5) se abrogă.

2. La articolul 146, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(8) Calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se realizează de către acestea conform prevederilor alin. (5) şi (7), după caz. Contribuţia se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.”

3. La articolul 168, alineatul (5^1) se abrogă.

4. La articolul 168, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(8) Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se realizează de către acestea, conform prevederilor alin. (5). Contribuţia se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.”

Prevederile Art.I pct.1 – 4 din Legea nr.263/2019 se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2020.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura