Actualitate

Elevii, învățați cum să nu ajungă în pușcărie

„Ia atitudine, spune stop violenței!” este un program al polițiștilor de la Siguranța Școlară, derulat la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.

 

Vizită la penitenciar

Acţiunea a avut drept scop infor­marea și conștientizarea elevilor de liceu, ajunși la vârsta răspunderii pe­nale, cu privire la consecinţele imediate, legale și sociale, ale săvârșirii de infracțiuni în mediul școlar şi pregătirea juridică antiinfracţională a elevilor din clasele IX-XI. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Penitenciarul Deva, Ins­pec­toratul Școlar Județean Hunedoara și Centrul Județean de Re­surse și Asistență Educațională Hunedoara şi a constat în patru activități adresate elevilor, părinților acestora și cadrelor didactice din acest liceu. Una dintre activități a constat în vizitarea de către elevi și cadre didactice a spațiilor de detenție din Penitenciarul Deva și mijlocirea unui dialog cu per­soanele încarcerate pentru executarea unor pedepse privative de libertate.
„Obiectivul demersului pre­ventiv inițiat de po­li­țiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J. Hunedoara și a par­te­nerilor insti­tu­ționali a fost acela de a oferi elevilor implicați opor­­tu­­nitatea în­țe­le­gerii legii penale din România, întărirea mo­tivației spre în­vă­țătură și formarea de­prinderilor de re­zistență la presiunea anturajului.
Proiectul s-a adresat și pă­rin­ților elevilor implicați, po­lițiștii participând și la o «ședință cu părinții», cărora le-au explicat aspectele le­gis­lative care afec­­tează vii­torul minorilor im­­plicați în in­frac­ționalitate și im­­por­tanța supra­ve­ghe­rii și implicării în cu­noaș­te­rea anturajului ado­lescen­ților cu vârs­­ta între 15-18 ani”, au declarat re­pre­­­zen­tan­ții IPJ Hunedoara. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura