Comunitate

Elevii din Geoagiu, în competiție pentru cel mai bun videoclip de promovare

Magdalena Șerban

Sunt bune broșurile și marketing-ul tradițional în promovarea unei insti­tu­ții de învățământ în rândul celor care urmează să parcurgă ciclul liceal, dar când e vorba de un segment atât de tânăr, lucrurile au altă dinamică. Prin urmare, ca să știi ce vor elevii trebuie să le vorbești pe limba lor. Astfel, Li­ceul Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza” Geoagiu împreună cu Consiliul Școlar al Elevilor lansează provocarea compe­ti­țio­nală „De la se­min­țe la viitor”.

Invitație la creație
„Elevii noștri sunt așteptați să filmeze și să editeze un video­­clip de maximum 3 mi­nute în care să promoveze li­ce­ul prin calificările și oportunitățile oferite de acesta, iar până în 28 aprilie îl pot depune pentru a intra în concurs, contactându-l pe reprezentantul clasei lor în CȘE. Va exista o comisie care va face o triere, cele mai bune 5 video­cli­puri fiind postate pe Facebook, Insta­gram și Tik-Tok (conturile liceului), iar cel care va avea cel mai mare impact (aprecieri, share-uiri, ect) va fi premiat cu 1.000 de lei. Așteptam cu nerăbdare ideile voastre și vă dorim mult succes”, a transmis profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Acesta a subliniat faptul că cel mai bine e ca tocmai elevii să pro­moveze unitatea școlară, fă­cân­d-o în stilul lor, după viziunea pe care o au și nu după vechi reguli pres­tabilite. „Îi angrenăm în com­pe­tiție pentru a le încuraja spiritul creativ. Video despre promovarea ofertei educaționale a școlii poate să implice o singură persoană sau poate reprezenta o clasă, deci efortul să fie unul comun. Cum se dorește. Ima­gi­nația nu are li­mi­te”, a subliniat profesorul.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura