Comunitate

Elevii din Bulzeştii de Sus vor purta veste reflectorizante în drum spre şcoală

Natalia Bumbac

Poliţiştii hunedoreni le-au făcut o surpriză celor şapte elevi de la şcoala primară din Bulzeştii de Sus, pe care i-au vizitat în prima zi a noului an şcolar.

Copiii parcurg zilnic circa trei kilometri pe jos, până la şoseaua principală, unde îi aşteaptă învăţătorul Acxente Leucean, pentru a-i duce alţi 11 kilometri cu autoturismul până la şcoală. Pentru a fi în siguranţă atunci când merg pe jos, elevii au primit cadou de la poliţişti veste reflectorizante.
„Directorul şcolii, învăţătorul, primarul sunt dedicaţi acestor copii şi le acordă suport familiilor lor. Cu toţii fac eforturi. De aceea, şi poliţia hunedoreană a considerat să marcheze momentul deschiderii festive a anului şcolar şi să-i asigure că le vom fi alături pe parcursul acestuia. Ne-am gândit că vine toamna, iarna, iar elevii vor parcurge o mare parte din această distanţă pe întuneric sau semiîntuneric. De aceea, cred că vestele reflectorizante le vor fi de mare ajutor”, a declarat subcomisarul Andrea Fieraru, şefa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Hunedoara. Iniţiativa poliţiştilor hunedoreni face parte dintr-un programul „Siguranţa în şcoli – o prioritate pentru poliţiştii hunedoreni”.
Vizita poliţiştilor a fost primită cu emoţii mari de către cei şapte elevi, care abia aşteaptă să răspundă invitaţiei de a veni la Deva, la IPJ Hunedoara, ne-a spus învăţătorul Acxente Leucian. Din 2004, dascălul îi duce pe elevii din Bulzeştii de Sus cu maşina proprie la şcoală, o Dacie bătrână, pe care a înlocuit-o de vreo doi ani. Despre Acxente Leucian şi grija pe care le-o poartă micuţilor din Bulzeştii de Sus a aflat o ţară întreagă în 2014, atunci când a fost decorat de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, cu Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de cavaler. Povestea dascălului hunedorean l-a impresionat pe un om de afaceri din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, care i-a dăruit o maşină mai nouă şi mai spaţioasă, cu şase locuri, pentru a-i duce pe micuţi la şcoală. Nici un elev, cu excepţia unui singur caz medical, dintre cei cărora le-a purtat de grijă dascălul, nu a abandonat de timpuriu şcoala. Toţi copiii şi-au continuat studiile gimnaziale, majoritatea au absolvit un liceu, iar unii chiar o facultate. Acxente Leucian este dascăl de 40 de ani şi speră că va putea în continuare să le fie alături copiilor din satul pierdut printre crestele munţilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura