Comunitate

Elevi hunedoreni, laureaţi ai concursului de literatură şi jurnalism sportiv

Oana Mihnea

Cea de-a XV-a ediţie a concursului naţional de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fairplay“ şi-a desemnat câştigătorii, iar judeţul nostru se poate mândri cu elevi care au urcat pe podium.
Competiţia este organizată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Acesta are ca scop descoperirea şi valorificarea potenţialului creator al elevilor, promovarea spiritului olimpic şi a valorilor olimpismului în rândul tinerilor. Etapa judeţeană a concursului s-a desfăşurat în luna mai, iar cea naţională în luna octombrie. Competiţia este alcătuită din trei secţiuni (poezie, proză şi cronică/reportaj sportiv), pe categorii de vârstă, fiecare elev având dreptul să participe cu o singură lucrare realizată pe una din valorile olimpismului: toleranţă, fair-play, non-violenţă, respectul faţă de ceilalţi, echilibru dintre corp şi minte, bucuria aflată în efort. Elevii din judeţul nostru şi-au dovedit talentul creator şi au câştigat cele mai importante premii. Astfel, premiul I i-a revenit lui Adrian Alexandru Manea, de la Colegiul Tehnic „Transilvania“ Deva, premiul II l-a luat Georgiana Buţulan de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate“ Deva, iar premiul III l-a câştigat Bianca Denisa Cazan de la Colegiul Tehnic „Transilvania“ Deva.
De asemenea, Elisa Enache, Andrei Edena şi Iulia Mureşan, de la colegii cu  renume din judeţ, au obţinut menţiuni. Premiul special al juriului a fost acordat anul acesta Florentinei Marincu, de la Colegiul Naţional Spotiv „Cetate“ Deva. Premierea tuturor câştigătorilor va avea loc la Bucureşti, iar cele mai valoroase lucrări premiate vor fi publicate pe pagina de Internet a C.O.S.R şi în Buletinul Informativ al Academiei Olimpice Române „Spirit Olimpic“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura