Actualitate

Elevă, voluntară la pompieri

O elevă de clasa a XI-a este un exem­plu pentru alți tineri. Ea a decis să se implice, ca voluntar și acum este para­medic la Pompieri.
„Programul elevilor din clasele a XI -a este, după cum știm cu toții, foarte în­căr­cat. Însă Larisa (foto) a considerat că pen­tru salvatori și pentru persoanele afla­te în momente critice, orice ajutor în plus contează.
Și iată că de curând, a absolvit cu brio cursul de paramedici (modulul I), la Timișoara. La școală este în continuare o elevă eminentă care an de an obține media generală peste 9.50. A avut în­tot­dea­una încredere în ea și se consideră o luptătoare, fapt pentru care s-a înscris la cursurile de voluntariat, imediat ce vârsta i-a permis. A încheiat sta­giul de pre­gătire cu nota 10 și, în plus, misiunile la care a participat alături de colegii din Deva și Ilia și-au pus am­prenta asupra sufletului ei, întărindu-i tot mai mult cre­dința că poate deveni un adevărat salva­tor. Pe viitor își dorește să urmeze Școala de asistente medicale și apoi, de ce nu, și Școala de Subofițeri de la Boldești”, anunță reprezentanții ISU Hunedoara.
„Sunt sigură că voi reuși, pentru că îmi iau în serios planurile! Părinții mei mă sus­țin, sunt mândri de mine, iar colegii de la Secția Ilia, a doua mea familie, mă îndrumă și mă ajută ca pe o soră mai mică. De aceea, îmi pare firesc să fiu și eu, necondiționat, lângă cei aflați în si­tuații dificile. Știu cât contează o vorbă bună, un zâmbet sincer și ajutorul oferit cu drag și cu profesionalism. Lumea în care trăim are mare nevoie de oameni buni. Iar eu pot fi unul dintre ei”, a po­vestit Larisa. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura