Politica si administratie

E nevoie de o altă telecabină, mai mare

Sorina Popa

În ultima perioadă, telecabina de pe Dealul Cetăţii mai mult a stat, decât să transporte turişti. Motivele, diferite defecţiuni, care se pare că nu se mai termină.

În urmă cu o săptămână conducerea Serviciului Public de Administrare Cetate a anunţat că opreşte ascensorul pentru câteva zile, până vineri, 12 octombrie. Însă, lucrurile s-au complicat, s-a descoperit o defecţiune a modulului din panoul de control, care asigură comunicarea între cabină şi centrul de comandă. ”Încercăm să remediem aici defecţiunea, dar în acelaşi timp am solicitat de la producător, firma Doppelmayer, un alt modul. Este vorba de piese vechi, care nu se mai fabrică, să vedem ce este pe stoc. Mentenanţa este asigurată de firma Medieval SRL şi plătim 4.500 de lei pe lună pentru acest serviciu. Până la remedierea problemei tehnice, monumentul istoric poate fi vizitat la pas de către turişti, zilnic, între orele 8:00 şi 20:00. Vizitatorii au la dispoziţie trei trasee turistice, semnalizate corespunzător cu panouri, cu ajutorul cărora pot afla numărul traseului şi durata estimativă de timp pe care o vor face, mergând obişnuit la pas, în direcţia pe care au ales-o. Ideea este că ne gândim să achiziţionăm o altă telecabină, cu o capacitate mai mare. De asemenea, trebuie să construim o scară laterală, de urgenţă, şi să înlocuim partea de automatizare”, a declarat Cristian Răcăşan, directorul Serviciului Public de Administrare Cetate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura