Comunitate

Drumurile din Lelese, cuiul din talpa primarului Achim

Magdalena Şerban04 ciprian achim primar lelese(112)

Primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto), consideră că odată cu punerea în practică a Legii 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor şi terenurilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, s-a făcut ordine şi în rândul drumurilor comunale aflate în proprietatea administraţiei locale.
S-au actualizat hărţile cadastrale
„Ne aflăm pe ultima sută de metri cu serviciile topografice cerute de Legea 165. Bineînţeles, au fost făcute de o societate specializată în acest domeniu, doar că necazul nostru este legat de plăţi. Ca orice serviciu prestat, el costă, iar noi nu stăm strălucit cu bugetul. Cred că e o problemă general valabilă. Sunt însă o grămadă de lucruri asupra cărora ni s-au deschis ochii. De exemplu, drumurile comunale le putem intabula acum, ele fiind corect identificate. Înainte erau doar trasate, în creion, pe o hartă, iar acum sunt cuprinse cu tot cu coordonatele aferente. De asemenea, drumurile forestiere şi agricole erau vag menţionate. În momentul în care am accesat fonduri europene pentru pietruirea, respectiv asfaltarea lor, am identificat doar porţiunile pentru care s-a urmărit modernizarea”, a declarat primarul Ciprian Achim. Acesta a mai spus că există şi alte drumuri de exploataţii agricole şi forestiere care necesită reabilitare. Ele vor face obiectul viitoarelor programe europene. Cu toate acestea, durerea sa cea mai mare rămâne starea deplorabilă în care se află drumul judeţean care trece prin comună. Deşi nu ţine de primărie, localnicii se plâng tot administraţiei din Lelese de faptul că până la intrarea în comună, dau peste gropi, la orice pas.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura