Drumul spre Poiana Pelegii va fi reparat şi deschis turiştilor

7 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Maximilian Gânju

Drumul judeţean care permite accesul spre Masivul Retezat, de la barajul Gura Apei spre Poiana Pelegii, ar putea fi redeschis circuitului turistic în circa două săptămâni. Precizarea a fost făcută de administratorul public al judeţului, Costel Avram, iar termenul estimat pentru refacerea porţiunii distrusă este de circa două săptămâni.

”Sunt în măsură să pot face o promisiune tuturor iubitorilor muntelui că, în cel mai scurt timp, vom lua măsuri pentru ca acest drum să fie redat circulaţiei. Eu cred că, în cel mult două săptămâni, porţiunea din DJ 685 cuprinsă între barajul din Retezat şi până la Refugiul Stănuleţ poate fi reparată şi drumul poate fi redeschis pentru turişti“, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.
O echipă formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, Salvamont şi Parcului Naţional Retezat face astăzi, luni, încă o evaluare a drumului şi va stabili ce soluţii sunt pentru ca acesta să fie reparat cât mai repede. Închiderea temporară a circulaţiei pe acest tronson s-a impus după ce infrastructura drumului judeţean a fost distrusă de ploile abundente din prima parte a anului trecut şi de fenomenele de îngheţ şi dezgheţ din iarna lui 2018. Sectorul de drum închis începe în amonte de barajul hidrotehnic Gura Apelor şi continuă până la Cabana Rotunda, pe o distanţă de aproape 15,4 kilometri.
Drumul este important pentru că, după ce au urcat cu maşina până la Poiana Pelegii, turiştii pot ajunge, pe jos, în circa o oră şi jumătate, până la Lacul Bucura, unul dintre cele mai cunoscute şi întinse din Retezat.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Europarlamentarul Siegfried Mureşan vrea ca România să obţină funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene

Deputatul european hunedorean Siegfried Mureşan (foto) susţine că România are şansa de a obţine un portofoliu important în viitoarea Comisie...

Prima serie de copii români din diaspora a ajuns la Tabăra Căprioara

Un grup de 50 de copii români, care trăiesc în Atena şi Salonic, participă, în aceste zile, la Deva, la...

Sâmbătă, în Piața Unirii din Deva: teatru și muzică în aer liber

  Primăria Municipiului Deva vă invită, sâmbătă, 6 iulie, la ora 18:30, în Piața Unirii din Deva, la un spectacol...

Închide