Drumul judeţean din Brănişca reintră în reparaţii

05 Branisca-Teodor-LazarMagdalena Şerban

Nici bine nu a fost reabilitat, că DJ 706 A s-a distrus iar. Comunitatea din Brănişca s-a aflat la un pas de a ieşi în stradă şi a-l bloca, pentru a atrage astfel atenţia autorităţilor că nu mai suportă starea deplorabilă a porţiunii de drum dintre Brănişca şi Mintia, pe care sunt nevoiţi să circule zi de zi.
Săptămâna aceasta, spiritele au fost calmate de o întâlnire de lucru a unor reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene, care împreună cu constructorii au bătut în cuie rezolvarea problemei.

S-au pus de acord
„Drumul a fost reparat prin luna iunie de către firma UMB, dar de atunci s-a mai distrus încă o dată şi a fost nevoie să fie reparat, din nou, dar de către comuna noastră. Săptămâna aceasta ne-am întâlnit la primărie cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor, cu cei de la Direcţia Tehnică de Drumuri şi cu reprezentanţi ai firmelor de construcţii, adică SC Spedition UMB SRL şi Selina SRL. Le-am prezentat situaţia, iar după discuţii ample, s-a înţeles că până la urmă trebuie refăcut. Cei de la UMB se vor ocupa de porţiunea de drum dintre Ilia şi până la ieşirea din Brănişca înspre Mintia, iar Selina preia porţiunea până la DN76. Cei de la firma Spedition UMB vor începe lucrările astăzi sau luni, iar ceilalţi în circa două săptămâni, având alt proiect în lucru (asfaltarea drumului DN76). Am mai constatat, la unison, că trebuie implicat şi Carpat Agregate, care este singurul furnizor de piatră ce încasează banii şi nu mai dă la nimeni, nimic. Transportatorii i-au indicat, pe bună dreptate, pe aceştia care transportă pentru calea ferată, înspre Sibiu. Aşa că trebuie implicaţi şi ei şi fiecare în parte să suporte câte o cotă. Aşa cum au zis şi cei de la UMB, cea mai mare cantitate se duce spre Sibiu. Se va reglementa, necazul nostru, sunt sigur. În caz contrar, dacă până în 24 noiembrie nu se face nimic, o să blocăm drumul de la Brănişca încolo. Va fi vai de noi, dacă ne prinde iarna, aşa. O să fie jale”, susţine primarul din Brănişca, Teodor Lazăr (foto). Acesta e de părere că până la finalizarea lucrărilor,  DJ 706 A se va afla tot în suferinţă din cauza distrugerilor cauzate de traficul greu al maşinilor de pe şantierul autostrăzii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.