Comunitate

Drumul comunal din Meria, cuprins într-un proiect de modernizare

04 Lupescu Livituc primar Lunca Cernii de Jos

Prin Grupul de Acţiune Locală din care face parte, Primăria comunei Lunca Cernii a depus, anul trecut, un proiect ce vizează modernizarea unui Drum Comunal din satul Meria. Vestea bună este că proiectul respectiv a fost declarat eligibil.
„În 2013 a fost a doua depunere a proiectului amintit, deoarece s-au semnalat ceva probleme,  în primă fază, probleme pe care le-am remediat. Aşteptăm să fim chemaţi să semnăm pentru finanţare. E vorba de o investiţie în valoare de 60.000 de euro. Am sunat la Timişoara şi ni s-a confirmat că bani disponibili sunt, aşa că noi sperăm să ajungem la ei. Oricum, s-au mai acordat, începând cu acest an, câteva libertăţi la depunerile de proiecte. Tot suntem criticaţi noi românii că nu avem absorbţie mare a banilor europeni, dar dacă birocraţia ar fi mai puţin stufoasă, şi noi am fi mai câştigaţi”, declară Liviţuc Lupulescu (foto), primarul din Lunca Cernii de Jos. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura