Politica si administratie

Drumul cãtre Sarmizegetusa Regia, dat în folosinţã

05 drum sarmiSorina Popa

Aşa cum a declarat în repetate rânduri, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, s-a ţinut de promisiune şi a inaugurat, ieri, drumul către Cetatea de la Sarmizegetusa Regia.
Trecem peste faptul că ne aflăm în plină campanie electorală, e bine că drumul s-a făcut, în sfârşit. Mai ales că s-au băgat milioane de euro, până acum, iar drumul arăta până ieri, mai rău ca pe vremea dacilor, vorba fostului premier Emil Boc, atunci când a vizitat zona. Astfel, de ieri, turiştii pot ajunge la cetatea dacică cu maşinile, după ce mai multe luni, accesul pe patru roţi a fost interzis, pentru ca lucrările de reabilitare a şoselei să se poată face în bune condiţii.
Ultima porţiune, cu piatră cubică
Lucrările de modernizare a celor 18 kilometri de drum între Costeşti şi Sarmizegetusa Regia au început în august 2015, fiind întrerupte pe perioada iernii. În lunile din anul trecut, proiectul a fost executat în proporţie de peste 90 la sută, restul lucrărilor necesare pe cei patru kilometri de drum dinspre fortăreaţa dacică fiind încheiate în acest an.
Proiectul de modernizare a acestui drum a fost finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, de aproape 10 milioane de euro. El trebuia finalizat până în decembrie 2015. Însă, constructorul, nimeni altul decât firma Trans Construct Import Export SRL, a invocat condiţii nefavorabile pentru lucrări, motiv pentru care din banii hunedorenilor s-a reuşit să se finalizeze investiţia atât de necesară pentru ca turiştii, care vin la cetatea dacică şi nu numai, să circule în condiţii normale. Pe ultimul kilometru, drumul a fost acoperit cu piatră cubică, accesul cu maşinile fiind interzis, montându-se o barieră. În aceste condiţii, drumul către vechea Capitală a dacilor este practicabil. Se speră ca numărul turiştilor, care şi până acum era mare, să devină mult mai mare, iar judeţul Hunedoara să aibă de câştigat şi din asta. „Să fie într-un ceas bun pentru judeţul Hunedoara”, a declarat, ieri, la inaugurare, Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara.

2 comentarii la „Drumul cãtre Sarmizegetusa Regia, dat în folosinţã

  • Este un succes dar fondul problemei ramane, din pacate, nerezolvat.

  • O stafie bantuie in Europa. E stafia comunismului, spuneau Marx si Engels in Manifestul Partidului Comunist. Parafrazand, putem spune ca stafia lui Purcel bantuie in judetul Hunedoara. Mi-au relatat persoane prezente acolo ca Purcel parca era prim tenor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura