Actualitate

Două tentative de înşelăciune prin metoda „accidentul” ratate, una reuşită

Adriana Clej

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Deva efectuează cercetări în vederea identificării unor indivizi care, apelând la metoda „accidentul”, au încercat să inducă în eroare trei oameni şi să obţină diferite sume de bani de la locuitori din Deva, sub pretextul că apropiaţi ai acestora ar fi fost implicaţi în evenimente rutiere. Din fericire, respectivii au fost vigilenţi şi au apelat la timp la sprijinul Poliţiei, dându-şi seama că ar putea fi tâlhăriţi.

Astfel, Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat, de 82 de ani, din localitate, că ieri, în jurul orei 00:30, a fost apelat telefonic de persoane neidentificate, care au încercat inducerea sa în eroare, spunând că o rudă apropiată a accidentat în trafic o persoană, iar în schimbul unei înţelegeri favorabile, va trebui să remită urgent 10.000 de euro. Bărbatul şi-a dat seama la timp că poate fi victima unei înşelăciuni şi nu a acceptat, adresându-se poliţiştilor pentru ajutor.
Tot în cursul aceleiaşi nopţi, poliţiştii deveni au fost contactaţi de o altă persoană, de 49 de ani, tot din Deva, care le-a relatat că, în jurul orei 00:30, persoane neidentificate, atribuindu-şi calităţi mincinoase, au pretins că fiica acesteia a fost implicată într-un accident rutier, solicitând să le dea 9.000 euro, suma fiind necesară pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. Persoana în cauză a reuşit să ia legătura telefonic cu fiica sa şi a constatat că spusele apelantului nu erau reale.
Însă, o femeie, de 64 de ani, din Deva, nu a fost la fel de precaută. Aceasta, a fost apelată miercuri, în jurul orei 22:30, de persoane necunoscute, care au folosit pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un eveniment rutier, şi au convins-o pe aceasta să le dea 1.500 de euro şi 3.000 de lei.
În toate cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală şi efectuează cercetări, în vederea identificării autorilor şi a tragerii acestora la răspundere penală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura