Eveniment

Două palme ucigătoare

Livia Botici

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Brănişca, şi-a pierdut viaţa la câteva ore după ce a primit două palme peste faţă de la un vecin. După corecţia încasată, hunedoreanul s-a dus înspre casă, s-a pus în pat, iar a doua zi, de dimineaţă, şi-a dat ultima suflare.

Amândoi consumaseră alcool

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute şi a pornit de la o simplă discuţie, în faţa unui pahar de băutură, în curtea casei agresorului. La un moment dat, ameţiţi de aburii alcoolului, cei doi bărbaţi s-au luat la harţă şi au început să îşi spună cuvinte grele. De aici până la violenţă, nu a mai fost decât un pas. Gazda, un hunedorean de 57 de ani, s-a repezit la vecinul său şi i-a aplicat două palme, pentru a-l linişti. În urma corecţiei pe care a primit-o, bărbatul a lăsat băutura şi a plecat înspre casa lui. A ajuns la domiciliu, s-a pus în pat şi, în cele din urmă, a adormit. Numai că, în cursul nopţii, starea de sănătate a bărbatului s-a înrăutăţit vizibil, dar atunci când soţia acestuia a vrut să cheme o ambulanţă, omul s-a opus. A doua zi de dimineaţă, bărbatul a fost găsit mort, în pat. Potrivit poliţiştilor, trupul neînsufleţit a fost preluat de medicii legişti, care, în urma autopsiei, au ajuns la concluzia că moartea bărbatului a fost una violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral. Vecinul agresor este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi vătămare cauzatoare de moarte şi riscă ani grei de închisoare.

One thought on “Două palme ucigătoare

  • No amu vedeti ce noroc a fost ca videoclipul ala in care domn prezident loveste un copil era fals?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura