Două eleve de nota 10 la evaluarea naţională

19 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Natalia Bumbac

Două eleve din judeţ au obţinut note maxime la Examenul de Evaluare Naţională. Rezultatele de dinaintea depunerii contestaţiilor au fost publicate ieri, 19 iunie, pe pagina electronică a Ministerului Educaţiei.

Vrea să devină medic pediatru
Timeea-Alecsia Băluş (foto), de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva şi Diana Maria Beţa, de la Şcoala Gimnazială „Ion Gheorghe Duca” Petroşani, sunt cele două eleve care au obţinut media 10. Timeea-Alecsia Băluş, cu care am luat legătura cu ajutorul unei reţele de socializare, a avut rezultate deosebite din timpul şcolii. Tânăra ne-a spus că are media generală 9,97 pe toţi cei patru ani de gimnaziu. Este pasionată de pian, chimie şi biologie şi îşi doreşte să devină medic pediatru. În continuare, Timeea-Alecsia se va înscrie la Colegiul Naţional „Decebal”, la clasa de Ştiinţe ale naturii, în limba engleză. În timpul şcolii, tânăra a participat la concursuri, inclusiv la cele de interpretare instrumentală, unde a obţinut diverse premii. Pentru a avea rezultate maxime la învăţătură, a studiat mult şi aproape că nu a mai avut timp pentru alte activităţi, ne-a mărturisit Timeea-Alecsia.
Note de 10 au primit şi alţi elevi hunedoreni la una dintre cele două probe, respectiv la Limba şi Literatura Română sau la Matematică. În total, 175 de elevi au obţinut medii între 9.00 şi 9.97, iar următorii 326 de absolvenţi de gimnaziu, în clasamentul rezultatelor, au medii între 8.00 şi 8.99. De partea cealaltă, 634 de elevi au obţinut medii sub 5.00, iar alţi 175, din totalul de 2.750 de absolvenţi înscrişi la Examenul de Evaluare Naţională, au absentat. În total, la nivel de judeţ, peste 3.200 de copii au absolvit clasa a opta în acest an. Rezultatul de la Evaluarea Naţională are o pondere de 80 la sută din media de admitere la liceu.
Elevii nemulţumiţi de notele primite la cele două probe de la Evaluarea Naţională au putut depune contestaţii ieri, 19 iunie, între orele 14.00 şi 19.00. Rezultatele finale, de după soluţionarea contestaţiilor, vor fi publicate în 23 iunie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Zam: drumuri, şcoală şi iluminat public, modernizate prin PNDL

Pe lângă banii europeni nerambursabili pe care i-a câştigat în urma accesării unor proiecte, administraţia publică din Zam va face...

Consilierul local PNL Petru Drăgoescu a demisionat

Liberalii din Petroşani trebuie să nominalizeze în şedinţa legislativului local al municipiului următorul membru de pe lista cu care a...

Dorin Gligor, coordonator al Pro România în judeţ

Dorin Gligor (foto) a fost desemnat de către conducerea partidului Pro România pentru a se ocupa de organizarea partidului în...

Închide