Două devence campioane la judo

11 x 1 -JudoCiprian Marinuţ

Sportivele Mihaela Chiss (ctg. 40 kg) şi Victoria Finta (ctg. +70 kg), de la SCM Deva, au triumfat în finalele Campionatului Naţional de cadeţi U18 (sub 18 ani), care s-a desfăşurat la finalul săptămânii, în Sala Sporturilor din Deva.
Succesul celor două sportive care sunt componente ale Centrului Naţional feminin de judo junioare de la Deva, are istorii diferite, aurul cucerit de Chiss fiind o surpriză, iar cel obţinut de Finta, o confirmare. Concursul din reşedinţa de judeţ a fost supervizat de preşedintele Federaţiei Române de Judo, Doru Ioan Sapta.

Mai tânără, dar puternică
Mihaela Chiss este încă la grupa de vârstă U16 (sub 16 ani), astfel că succesul ei la cadete a fost o surpriză. Sportiva pregătită de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă a avut un parcurs perfect la categoria 14 kilograme, unde s-a plecat la start de pe un tablou cu 16 concurente. Mihaela a dispus în turul I cu 5-0 de Margareta Halmaghi (CSS Sibiu), a trecut în semifinale cu 7-0 de Andreea Vrejoiu (LPS Petrache), iar în finală a dispus cu 10-0 de Claudia Ganea (CSU Craiova). „Mihaela a fost mai mică la ani decât toate adversarele,
dar este foarte ambiţioasă şi talentată, astfel că a reuşit să se impună foarte clar, ea fiind o sportivă de mare viitor”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, antrenorul coordonator al Centrului Naţional feminin de judo junioare de la Deva.

Dublă revanşă
Victoria Finta (ctg. +70 kg), medaliată cu argint în 2013, şi revenită în competiţii după o accidentare serioasă a reuşit să obţină o revanşă extraordinară în faţa campioanei de anul trecut, Alexandra Mazilu de la CSS Lugoj – U. Cluj Napoca. Judoka de la SCM Deva a fost în grupa preliminară cu Mazilu şi a pierdut în faţa ei, clasându-se pe locul doi, însă a revenit fantastic în semifinale şi finală. În penultimul act, Finta a dispus cu 10 de Nicoleta Veghea de la CSM Craiova, iar în finală a învins-o cu 10-0 pe Alexandra Mazilu, luându-şi revanşa pentru eşecul de anul trecut şi cel din grupe. „Între Finta şi Mazilu este o rivalitate veche, ele fiind campioana şi vicecampioana României şi în 2013. Victoria revine în competiţii după o accidentare serioasă şi a pierdut în grupă din cauza tracului. Din fericire, ea s-a mobilizat extraordinar în finală şi a demonstrat că este cea mai bună de la această categorie, profitând şi de faptul că rivala sa a consumat multă energie în semifinale”, a punctat Mugurel Ciuşcă. Directorul SCM Deva a precizat că la general, rezultatele clubului devean la Campionatul naţional U 18 au fost mulţumitoare. „Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute de sportivele noastre la acest prim concurs important al anului”, a spus Mugurel Ciuşcă. Celelalte judoka de la SCM Deva au obţinut următoarele rezultate: Dumitriţa Rus, categoria 52 kilograme, Emoke Meszaros (cat. 57 kg.) şi Andra Oprea (cat. 63 kg.) – toate locul 5, respectiv Sava Oprea (cat. 63 kg.) – locul 7. Competiţia a aliniat la start peste 250 de sportivi – fete şi băieţi – de la 75 de cluburi din ţară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare