Sport

Două devence, „în cărţi” pentru Mondiale

Ciprian Marinuţ

Gimnastele Raluca Haidu şi Amelia Racea (foto) fac parte din lotul naţional al României care va participa, mâine, la concursul „triunghiular” cu Germania şi Elveţia la care se va definitiva, în mare măsură, componenţa echipei pentru Campionatul Mondial de la Tokyo.

Test în condiţii de concurs
Antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang vor „rula” la competiţia din localitatea germană Erzingen, şapte gimnaste din care se va alege lotul de şase sportive pentru Campionatul Mondial din luna octombrie. Sandra Izbaşa (Steaua), Raluca Haidu, Amelia Racea (ambele Cetate Deva), Ana Progras (LPS Constanţa), Daniela Andrei (CSS Buzău), Diana Bulimar şi Cătălina Ponor (ambele Dinamo Bucureşti) vor încerca să impresioneze şi să demonstreze că merită un loc în echipa de şase, care va face deplasare la Tokyo. La competiţia de sâmbătă, de la Erzingen, iau parte echipele feminine şi masculine ale Germaniei, Elveţiei şi României. „Acest triunghiular se constituie ca un punct important pe drumul spre Tokyo pentru gimnaştii şi gimnastele noastre. Competiţia poate oferi repere în plus pentru tehnicienii loturilor, iar pentru sportivi este un nou şi necesar test în condiţii de concurs”, a declarat un oficial al FRG. Echipa feminină va mai avea posibilitatea unei confruntări internaţionale, înainte de a anunţa lista oficială pentru Tokyo, la întâlnirea bilaterală cu Marea Britanie, din 17-18 septembrie, de la Lilleshall. Programul din Sporthalle Erzingen este următorul: sâmbătă, ora 14.00 (15.00  în România) – echipe feminine; sâmbătă, ora 17.30 (18.30 România) – echipe masculine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura